AUTOMOBILISM / David Tarța adună medalie după medalie

Juniorul băimărean David Tarța (foto, în stânga) a urcat pe podium în aproape toate competițiile în care a alergat anul acesta

Tânărul pilot băimărean David Tarţa a bifat, la finele săptămânii trecute, o nouă performanţă excelentă, de data aceasta în cadrul Campionatului de Rally Sprint 2013. După bronzul câştigat în competiţia de slalom paralel, David a reuşit să urce pe podium şi să câştige argintul, în penultima etapă a acestui sezon.

În urma acestui rezultat, pilotul maramureşean a urcat un loc, de pe poziţia a patra pe ultima treaptă a podiumului şi în clasamentul general, având şanse mari să obţină chiar şi argintul în acest sezon, dacă în ultima etapă va avea o evoluţie cel puţin la fel de bună ca aceea de sâmbătă, de la Satu Mare.

Cea de-a patra etapă a Campionatului de Rally Sprint Satu Mare 2013 s-a desfăşurat pe circuitul Rider’s Ring, fiind organizată de ACR Filiala Satu Mare, Clubul Sportiv Auto Karting Rider’s şi Primăria Municipiului Satu Mare. La această rundă au luat startul 43 de piloți licentiaţi si nelicentiati, din mai multe localităţi, respectiv: Baia Mare, Dej, Livada, Vetiş, Carei şi din Satu Mare.

La categoria Juniori, David Tarţa, a alergat pe un Suzuki Swift și a reuşit să termine concursul pe locul 2, fiind devansat doar de sătmăreanul Alex Balogh. De asemenea, la categoria ON1 seniori 1300 cmc, David a terminat pe poziţia a 4-a, la doar 15 sutimi de secundă de locul 3. Configuraţia finală a clasamentului pe 2013 se va stabili după ultima etapă, ce va avea loc în luna noiembrie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu