Ardeal vs București în SuperLiga de rugby

Pentru suporterii Universitîții Cluj meciurile cu Dinamo sunt sarea și piperul rugby-ului/ FOT Dan Bodea
transilvaniareporter.us18.list-manage.com

Etapa a IV-a din fazele play-off, respectiv play-out a SuperLigii Naţionale de rugby programează vineri şi sâmbătă două dintre cele mai aşteptate confruntări ale sezonului. Vineri după amiază, de la ora 18.00, Unversitatea Cluj primeşte vizita rivalei de o viaţă, Dinamo. În play-off Știinţa Baia Mare va juca în deplasare, cu Steaua.

 

Au început greu, dar sunt turați la maximum
Alb-negri sunt neînvinşi în play-out şi au o motivaţie suplimentară pentru această întâlnire, obiectivul universitarilor fiind locul 5. După un început greoi de sezon, alb-negri au învins ambele echipe din capitală în această fază a competiţiei, atât pe Dinamo, la Bucureşti, cât şi pe CSM, pe teren propriu şi au culcat de 7 ori balonul în terenul de ţintă al adversarilor. ”Suntem pe drumul cel bun și nu ne vom opri aici. Am arătat maturitate, forţă şi faptul că suntem o echipă.  Cu Dinamo niciodată nu e uşor, dar victoria e cu atât mai frumoasă cu cât e obţinută cu trudă”, a declarat antrenorul Universităţii Cluj, Bogdan Cantor.

 

În play-off, Stadionul Ghencea va găzdui sâmbătă, o partidă a ambiţiilor şi orgoliilor, un meci de totul sau nimic pentru locul 2 în SuperLigă. Partida este una extrem de importantă pentru ambele echipe, deoarece va contura semifinalele acestui sezon. Pentru a fi siguri că vor juca în careul de aşi pe teren propriu, „zimbri” lui Eugen Apjok şi Vasile Lucaci au nevoie de o victorie la Bucureşti, însă acelaşi lucru îl doresc şi roş-albaştri. ”Va fi un meci decisiv şi toată lumea este conştientă că soarta semifinalei se va juca sâmbătă. Noi avem un mic avantaj, faptul că dispunem de mai multe opţiuni, în funcţie de rezultatul de la Steaua, lucru pe care adversarii noştri nu îl au”, a declarat antrenorul băimărenilor, Eugen Apjok.

 

Tehnicianul maramureşenilor a fost completat de căpitanul echipei, Constantin Ene. ”Este cel mai greu meci din acest an, pentru că cine pierde va juca semifinala în deplasare. Ne dorim o victorie la Steaua, însă va fi un meci greu, pe care îl va câştiga echipa cu cel mai bun joc colectiv şi cei care vor greşi mai puţin. Nu mai putem să îi suprindem pe stelişti şi nici ei pe noi. Ne cunoaştem foarte bine, de aceea este important să fim foarte concentraţi la joc şi să nu facem erori. În ceea ce priveşte lupta pentru titlu, eu zic că bătălia este deschisă”, a mărturisit căpitanul „zimbrilor”.

 

O confruntare de tradiţie
Duelul dintre Steaua şi Baia Mare merită cu prisosinţă apelativul de clasic al rugby-ului românesc, cele două grupări disputând în ultimii zece ani, şase semifinale şi trei finale ale campionatului, precum şi alte patru finale ale Cupei României. În sezonul 2012-2013, băimărenii i-au bătut pe roş-albaştri pe unde i-au prins, „zimbri” câştigând de cinci ori în campionat şi o dată în finala Cupei României. În actualul sezon, lucrurile au stat diferit, cele două echipe fiind echilibrate, atât pe înaintare, cît şi pe treisferturi. Disputa dintre Baia Mare şi Steaua se dă şi în clasamentul celor mai buni marcatori, între Vlaicu şi Wiringi, primul cu 151 de puncte marcate (locul 1), neozeelandezul băimărenilor având 110 (locul 3 în topul marcatorilor). În sezonul regulat, „zimbri” s-au impus pe teren propriu, cu 22-8, însă în retur steliştii au câştigat la limită (15-13), după ce Ionuţ Pop a ratat transformarea unui eseu chiar în ultimul minut de joc. În play-off, băimărenii au câştigat pe „Lascăr Ghineţ”, cu 25-19, după o partidă grea şi extrem de disputată.

Postaţi un comentariu