Anchetă/ Se pune praful pe ”dosarul transferurilor”

Cei opt oameni de fotbal acuzați de înșelăciune rămân liberi și după termenul de luni, din ”dosarul transferurilor”

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au amânat, luni, cu încă o săptămână, pentru 14 octombrie, judecarea dosarului transferurilor de jucători, în care opt oameni de fotbal sunt acuzaţi de înşelăciune de către procurorii anticorupţie. La termenul de luni al procesului privind transferurile de jucători, aflat în rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, nu s-au prezentat fostul șef al Gloriei Bistrița, Jean Pădureanu și nici Gigi Nețoiu. Pădureanu, alături de George Copos au depus fiecare câte o solicitare de acordare a unui nou termen, pe motiv că nu pot fi reprezentați de apărători.

Judecătorii au apreciat însă, ca nefondate cererile celor doi, stabilind tot odată ca aceștia să primească apărători din oficiu. La atermenul de luni au fost prezenți Ioan Becali, Victor Becali, George Copos, Cristian Borcea, Mihai Stoica şi Gheorghe Popescu.

Instnaţa a mai stabilit ca discuţiile în acest dosar să continue în 14 octombrie, de la ora 14.00. Reamintim că oficialii amintiți mai sus sunt acuzați de înșelăciune și au fost condamnați în noiembrie 2012, la pedepse între trei şi opt ani de închisoare cu executare sau cu suspendare. Ulterior dosarul a fost trimis spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Distribuie:

Postaţi un comentariu