BASCHET/ Start în seria de turnee

Așteptarea baschetbaliștilor de la Mobitelco a luat sfârșit, de miercuri vor juca la Memorialul Elemer Tordai, la Sibiu/ FOTO Dan Bodea

Baschetbaliștii de la Mobitelco Cluj participă, începând de miercuri, la turneul amical ”Memorial Elemer Tordai”, organizat de CSU Sibiu. Alături de echipa gazdă și formația universitară clujeană, la competiție au mai fost invitate CSM Oradea și BCM Pitești. La acest turneu se va juca după sistemul fiecare cu fiecare, toate meciurile urmând să se dispute în Sala “Transilvania” din Sibiu. Următoarea etapă de pregătire se va desfășura în Serbia, în intervalul 2-6 septembrie, unde baschetbaliștii pregătiți de Dorin Pintea vor juca nu mai puțin de patru meciuri de verificare.

 

La revenirea în țară clujenii vor face un popas la Timișoara, pentru încă un meci test, în compania formației Timba din localitate, iar la jumătatea lunii septembrie va fi organizat la Cluj-Napoca, un turneu international, adversarele urmând a fi anunțate în zilele următoare. ”Pregătirea au decurs normal până în acest moment, de acum trebuie să vedem cum stăm și în jocuri. Turneul de la Sibiu este unul puternic, vom întâlni echipe bune și foarte bune din campionatul intern și vom încerca să strângem cât mai mult relațiile de joc, astfel ca, la debutul în sezonul intern să fim la nivelul la care ne-am propus”, a declarat antrenorul Dorin Pintea.

 

Programul turneului de la Sibiu
Miercuri, 28 august:
17:00 CSM Oradea – ”U” Mobitelco
19:00 CSU Atlassib Sibiu – BCM Pitești
Joi, 29 august:
17:00 ”U” Mobitelco – BCM Pitești
19:00 CSU Atlassib Sibiu – CSM Oradea
Vineri, 30 august:
10:00 BCM Pitești – CSM Oradea
12:00 CSU Atlassib Sibiu – ”U” Mobitelco

Distribuie:

Postaţi un comentariu