100 de ani de poveste – Remus Vlad

Foto: Dan Bodea

Sunt mii de momente și cam tot atâția oameni care fac parte din istoria Universității Cluj. Între aceștia, un loc special îi este rezevat lui Remus Vlad. Sâmbătă, 19 ianuarie, fostul antrenor al „Șepcilor roșii” împlinește 73 de ani. Ceea ce se va așterne în rândurile de mai jos nu sunt povești, sunt fapte pe care Remus Vlad le-a trăit.

O tempora…
S-a născut în 1946, în Cinciş-Cerna, Hunedoara. Atras de mic copil de fotbal, Remus Vlad a debutat, ca jucător la Corvinul, echipă la care a evoluat la nivel de juniori şi seniori, până în 1968, jucând, la început, ca atacant. Apoi, timp de 6 ani, până în 1974, a evoluat, fundaş central, făcând un celebru cuplu în epocă cu Ion Barbu, la FC Argeş. Cu echipa piteşteană, din care mai făceau parte, la acea vreme legendarul Nicolae Dobrin, a câştigat un titlu de campion, în 1972. Mai mult, fostul antrenor al lui ”U” a fost şi căpitanul echipei în Cupa Campionilor Europeni, când piteştenii, la care strălucea Nicolae Dobrin, au învins, cu 2-1, pe Real Madrid.

Pe bătrânul „Ion Moina” a ajuns prima oară în 1985. A șlefuit zeci de destine, iar unul dintre copiii de suflet i-a fost actualul șef al Universității, Ioan Ovidiu Sabău. „Țin să-i multumesc omului şi antrenorului Remus Vlad care m-a ajutat foarte mult şi de care mă leagă poate cele mai emoționante momente din cariera mea de jucător. Mult respect. Dânsul m-a debutat. Era o primăvară frumoasă, 8 martie 1986, iar eu abia împlinisem 18 ani. Am trăit debutul cu foarte mari emoții, dar în același timp cu multă satisfacție, deoarece încet, încet, toate sacrificiile, munca şi eforturile erau răsplătite”, rememorează Sabău, managerul Universității Cluj.

Două vieți…
Cu bune, cu rele, cu greutăţi, dar şi cu mari satisfacţii, atâtea decenii de viață sunt greu de povestit, chiar și pentru omul Remus Vlad. ”Ca jucător am avut multe satisfacții,dar și o mare dezamăgire că nu am fost lăsat să joc la Dinamo. Ca antrenor, viața mea a avut un traseu destul de liniar Hunedoara – Cluj – Bistrița și un pic de Dinamo, doar câteva luni. Peste tot am avut sentimentul datoriei împlinite, însă Universitatea Cluj a fost ceva special. Tocmai de aceea am decis împreună cu soția să ne stabilim aici. Am venit la <<U>> pentru că m-a chemat Remus Câmpeanu.

Echipa era în Divizia B, dar până la urmă am promovat. Nu din primul an, pentru că era <<rândul lui Poli Timișoara>>. Apoi am dat peste altă belea, Gloria Bistriţa. Până la urmă am promovat în ’85 în Divizia A”, rememorează Remus Vlad. Tehnicianul atât de iubit de suporteri și foștii jucători spune că la 73 de ani trăiește a doua viață. În urmă cu trei ani un infarct i-a încercat inima, însă acum se simte bine. „Mie Dumnezeu mi-a dat două vieți: una de fotbalist și asta pecare o trăiesc acum. A doua e un pic mai restrictivă, dar mă bucur pentru ea”, spune Remus Vlad. Nu e genul să se dea bătut, dar pentru partea a doua a poveștii ne vom revedea curând.

Distribuie:

Postaţi un comentariu