Vrajbă pe hartă între români și maghiari

Monumentul Ostașului Român din Carei

Noua hartă a municipiului Carei, județul Satu Mare, este motiv de dispută între oficialii români și maghiari din localitate. Este vorba despre o hartă din care au fost omise, intenționat sau nu, principalele obiective turistice ale orașului, toate simboluri românești. Printre acestea se numără și Monumentul Ostașului Român, simbolul eliberării ultimei brazde de pământ românesc. În prezent, deși harta circulă în mii de exemplare, prin intermediul difuzorilor careieni, nimeni nu își asumă responsabilitatea pentru gravele omisiuni pe care le conține. Editura cartografică Schubert & Franzke (S&F), una prestigioasă de altfel, este cea care s-a ocupat de editarea hărții turistice a Municipiului Carei. Reprezentanții S&F susțin că nu au nicio răspundere pentru gravele omisiuni ale produsului cartographic.

Monumentul Ostașului Român este, alături de Castelul Karolyi, cel mai important obiectiv al municipiului Carei și de departe cel mai cunoscut la nivel național. Mai grav este faptul că monumentul în cauză nu este singura atracție din centrul Careiului, trecută cu vederea. Clădirea Școlii Vasile Lucaciu, un obiectiv cu o vechime de peste un secol, nu este menționată în harta celor de la  S&F. Totodată, în acest produs editorial nu figurează ca obiectiv turistic niciuna dintre cele trei biserici greco-catolice de rit român. În același timp, clădirile tuturor celorlalte culte existente în oraș beneficiază de descrieri amănunțite, cu excepția impunătoarei Catedrale Ortodoxe. Despre aceasta se fac doar câteva referiri privind data construcției și hramul pe care îl poartă. Spre deosebire de locașul ortodox, Catedralei Romano-Catolice i s-a dedicate un spațiu de aproximativ șase ori mai mare. Astfel, nu este greu de observat că, indiferent de cei care se fac răspunzători pentru informațiile menționate în această hartă, spiritul naționalist maghiar este unul evident.

Școala Vasile Lucaciu din Carei

Școala Vasile Lucaciu din Carei

Nimeni nu-și asumă responsabilitatea pentru gravele erori

Reprezentanții S&F susțin că au editat harta excusiv prin prisma informațiilor furnizate de Primăria Carei și, prin urmare, nu sunt responsabili de conținutul editorial al hărții. În replică, contactat de redactorii Transilavania Reporter, primarul Eugen Kovacs afirmă că el nici măcar nu a auzit de editura Schubert & Franzke

„Eu acum sunt plecat din țară. Am auzit însă că în Carei se discută foarte mult despre această hartă. Vă spun sincer că nu știu nimic despre editura aceea și cu ce se ocupă ea. Eu unul nu am cunoștință ca cineva din subordinea mea să le fi oferit date cu privire la municipiul Carei. Cred că este vorba de o încercare a cuiva de a crea, artificial, o problemă etnică naționalistă în oraș”, ne-a declarat edilul careian.

Afirmațiile primarului Kovacs sunt contrazise de membrii societății civile careiene. Printre aceștia se numără și Daniela Ciută.  Această  afirmă contrariul și anume că primarul Eugen Kovacs a fost cel care a inițiat colaborarea dintre Primărie și editura S&F, delegând ulterior un subordonat în calitatea de persoană de legătură.

„Din corespondenţa purtată în ultimele zile cu conducerea acestei societăţi (n.r. S&F) am aflat că spațiul redacțional, texte si fotografii, aparțin în exclusivitate primariei, S&F neavând decât un rol consultativ, în ceea ce privește  prezentarea grafică.Totodată am aflat că inginerul Sebastian Egli, şef birou urbanism din Primăria Carei, a fost desemnat de primarul Kovacs Eugen ca persoană de legătură cu firma editoare”, ne-a declarat Daniela Ciută.

Șeful biroului de urbanism din cadrul Primăriei Carei ne-a confirmat că primarul Kovacs avea cunoștință despre parteneriatul Primărie – Editura S&F și că el a fost cel desemnat de edilul-șef  ca persoană de legătură cu respectiva firmă. Acesta a adăugat că, din punctul lui de vedere, harta nu conține nimic greșit, doar niște omisiuni care probabil vor fi reparate la reeditările viitoare. La capitolul omisiuni, Sebastian Egli spune că trebuie luate în considerare și monumente ce aparțin etniei maghiare, trecute de asemenea cu vederea.

Harta circulă în mii de exemplare,   prin intermediul difuzorilor careieni

Harta circulă în mii de exemplare, prin intermediul difuzorilor careieni

Kovacs: Harta va fi retrasă, iar cei responsabili vor plăti

Primarul Eugen Kovacs recunoaște gravitatea erorilor din harta Municipiului Carei și spune că, imediat ce va reveni în țară, se va ocupa personal de această situație.

„Din câte am auzit, această hartă conține niște aberații de neînchipuit. Eu nu cred că cineva din interiorul primăriei a putut face asemenea greșeli. Totuși, de cum voi reveni în țară voi verifica personal dacă noi suntem responsabili iar dacă acesta este adevărul atunci cei responsabili vor trebui să plătească. Indiferent de cine e vinovat, această hartă va trebui retrasă de pe piață”, afirmă edilul careian.

Harta în cauză se află de o bună perioadă în chioșcurile și librăriile careiene și a intrat deja în posesia multor cumpărători.

Catedrala Greco-Catolică de rit românesc

Catedrala Greco-Catolică de rit românesc

[stextbox id=”custom” caption=”Promovarea turismului careian, recidivează în șovinism”]

Numele primarului Eugen Kovacs nu este pentru prima data asociat cu redactarea unui produs editorial cu caracter jignitor la adresa românismului. Anul trecut, un ghid turistic intitulat „Traseul legendelor sătmărene” a adus ofense etniei românești nu numai prin omisiuni ale simbolurilor românești ci și prin jigniri. Mai grav este faptul că acest produs editorial a fost finanțat din bani europeni și chiar din fonduri ale Guvernului României. Pe lângă o serie de expresii jignitoare, materialul conține și formulări iredentiste, vorbind despre români ca despre un popor primitiv, venit să smulgă teritorii din componența Ungariei. Ghidul a fost edidat de un ONG din Ungaria, în parteneriat cu Asociația Culturală Nagykaroly es Videke, organizație aflată sub tutela UDMR Carei. Și atunci, ca și acum, primarul careian și totodată preșdintele organizației locale a UDMR s-a delimitat total de produsul apărut în circa 1.500 de exemplare. Reprezentanţii Asociaţiei Culturale Nagykaroly es Videke n-au avut niciun amestec în redactarea acestor texte. Nu cred că are niciun rost să învrăjbim acum românii şi maghiarii din Satu Mare din cauza prostiei membrilor unui ONG din Ungaria şi a neatenţiei membrilor unei asociaţii din Carei”, era declarația de atunci a edilului Eugen Kovaci.

[/stextbox]

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. anonimus says:

    Harta asta nu-i nimic pe langa cartea comandata si editata de musiu primar Kovacs si platita pe bani europeni , groasa cat o biblie in care efectiv terfeleste neamul romanesc. De ce nu-l intreaba nimeni de sanatate pe iredentistul asta.TOKES e mic copil pe langa el. Nu se sesizeaza nici o autoritate a statului ? Ca doar si musiu primarul e platit din buget dar nu sa-si bata joc .
    Felicitari pentru articol, dar n-ar fi rau sa sapati mai adanc.

    • Ina G. says:

      Nu te ascunde, domnule, spune şi acţionează. Dacă ne limităm la a spune ce trebuie făcut, şi fără să ne identificăm, nu se va face nimic niciodată. Ungurii acţionează şi apoi mai şi mint cu seninătate că n-au făcut nimic.
      Aşa slabă este comunitatea română din Carei, încât nu este în stare să-şi simtă prezenţa, să-şi apere pământul strămoşesc?! La Monumentul eroilor am fost deseori şi românii sunt mândri că acesta este un simbol al eliberării ultimei brazde de pământ românesc.

  2. coriolan says:

    Stimata redactie.Inca doua noi elemente de investigat.Modul in care s-a renovat Teatrul din Carei si modul in care se reamenajeaza strada 1 Decembrie 1918 si aleile din jurul Monumentului Ostasului Roman.

  3. xyz says:

    Pai nu este Kovaci, ci Kovács – poate si voi ar trebui sa aveti mai mare grija la jigniri… Bisericile noastre, cele reformate si cele romano catolice de obicei sunt uitate de pe ghiduri si harti turistice. Acum ca va aflati pe partea opusa, va simtiti jigniti… Pai, nu imi este mila de voi, chiar deloc! Oricum doar turistii din Ungaria se mai intorc prin Carei, ei nu prea vor vizita obiectivele romanesti. Cat despre ostas: un patriot roman adevarat ar fi curatat si intretinut memorialul din propria initiativa. Noi de exemplu nu asteptam sa vina autoritatile sa faca curatenie langa simbolurile noastre nationale si culturale!

  4. Ina G. says:

    Populaţia majoritară este cea maghiară. Dar să facem o scurtă socoteală: din totalul de 23.260 de locuitori, 9675 sunt români. Dacă îi atrageţi şi pe cei 484 germani, 383 ţigani şi 51 alte naţionalităţi, sunteţi o forţă. Aşa că , totul constă în puterea voastră de a vă organiza şi de a vă impune.

  5. I. G. says:

    Reprezentan’ii românilor din consiliul local pot propune parteneriate cu localităţi din România. Aveţi acel monument de interes naţional, faceţi un parteneriat cu Mărăşeşti, Oituz sau cu alte orase de peste Prut.
    Nu vă plângeţi de ceea ce fac ungurii. Ei îşi promovează etnia. faceţi şi voi la fel şi apot să vă înfrăţiţi, românii cu ungurii din Carei.

  6. eleonora says:

    faceti comunicate,faceti proiecte de infratire ca oricum cei 11 consilieri udemeristi le blocheaza prin veto!
    din totalul de 23,,si povesti din astea am mai auzit pe vremea admninistratiei maghiare care mmaghiariza si denatura adevarul.In oras sunt 20 de mi de locuitori iar 9800 de romani sunt aproape jumatate nu?
    si daca mai punem la socoteala ca tziganeii au fost declarati maghiari avem viziunea a ceea ce este ..majoritatea ungureasca!
    adica primarii udemeristi fac gradinite maghiare din banii orasului iar romanii sa faca voluntariat?!
    pentru xyz sau ina sau totuna . e tipic gandire de asupritor maghiar incapabil sa se intretina din munca lor ci doar pe spinarea comunitatii unde traiesc!
    de ce luati pe seminarul maghiar lunar 120 de milioane de la primarie?
    ce de intretineri ale monumentelor ar fi posibile cu acesti bani…..
    ia sa mai mergeti si la munca nu numai la intins mana la statul roman!

Postaţi un comentariu