Violonistul care dă culoare Sătmarului

Otto Lăcătuş cântă de trei ani pe Pasajul Coposu

De trei ani de zile, Otto Lăcătuş este omul care dă culoare Sătmarului, indiferent că e vară sau iarnă. Cântă pe străzile oraşului Satu Mare pentru a-și întreține familia numeroasă, pentru că, bolnav fiind, nu are cum să-și câștige altfel existența. Îl găsești zi de zi lânga aceeaşi băncuţă, pe Pasajul Corneliu Coposu din centrul municipiului Satu Mare.

Cântărețul anonim care învie orașul
În fiecare dimineață, cântăreţul necunoscut de pe străzile Sătmarului îşi pregăteşte meticulos instrumentul. Ridică uşor capul din când în când, înainte să-nceapă să cânte, pentru a analiza lumea care trece pe lângă el. Cu multă grijă, de parcă s-ar pregăti pentru o reprezentaţie importantă, îşi scoate din geantă sacâzul şi începe să-şi cureţe arcuşul viorii lui vechi şi puţin dezacordate. Îmbrăcat elegant, cu umerii trași în spate precum cântăreţii de operă, începe să cânte Ave Maria de Franz Schubert. Cântă și se roagă. Le zâmbeşte tuturor trecătorilor, iar aceştia îi zâmbesc înapoi. Puţini sunt cei care-i aruncă un leu în cutiuţa în care se strâng bani pentru întreţinerea a opt suflete, dar el mulțumește politicos pentru fiecare.

Prin ochelarii fumurii îi poţi vedea ochii trişti, dar care se înseninează puţin atunci când începe să îşi spună povestea. Numele lui este Otto Lăcătuş şi este muzicant de când se ştie. De mic copil, tatăl lui i-a pus vioara în braţe. Mărturiseşte că s-a îndrăgostit de acest instrument instantaneu, devenind preferatul său. „Muzica este viaţa mea, din ea îmi câştig existența. Atunci când văd oameni fericiţi sunt şi eu fericit“, afirmă Otto Lăcătuş.

vioara

Provine dintr-o familie ce iubeşte muzica, o familie cu tradiţie veche în ceea ce priveşte cântatul la diferite instrumente. Nici unul din ei nu are studii de specialitate, dar toţi sunt înzestraţi cu o ureche muzicală extraordinară. „De la străbunici, bunici, nu există în familie cineva care să nu fie muzicant sau să nu iubească muzica de calitate “, spune foarte mândru violonistul.

Muzicant din tată-n fiu
Povestea lui de viaţă spune mult mai multe decât poţi observa la prima vedere. A început să cânte la şase ani, învăţând de la tatăl său, şi el muzicant de profesie. A prins rapid tainele acestei meserii, neştiind că asta va face toată viaţa. La vârsta de 14 ani cânta deja la contrabas. „În tinereţe cântăm pe scenă şi eram ruşinat de fete, pentru că instrumentul meu era cel mai mare. Ele nu înţelegeau importanţa lui şi nici sunetul pe care îl propagă “, relatează cu zâmbetul pe buze muzicantul.

Inspirat de tatăl său care cânta la trei instrumente, vioară, braci şi contrabas, începe la vârsta de 19 ani să înveţe chitară, instrument care l-au ajutat foarte mult în anii care au urmat. Deşi diagnosticat cu epilepsie de la 20 de ani, acesta nu s-a lăsat doborât şi a încercat să-și trăiască viața cât se poate de normal.
Istoriseşte că perioada lui de glorie a fost atunci când cânta în formaţia Etno, „cea mai tare dintre toate“. A fost chitarist şi violonist al Restaurantului Mare şi al Salonul Albastru din localitatea Târgu Lăpuş timp de 25 de ani. În 1999, după ce patronul restaurantelor nu a mai putut să-l plătească, având o familie numeroasă, a fost nevoit să cânte pe stradă. „Am fost foarte apreciat oriunde m-am dus deoarece cânt universal. Ştiu să cânt în şase limbi, franceză, germană, italiană, rusă, maghiară şi romană “, spune el.

Este un om cu frică de Dumnezeu, poartă tot timpul o carte de rugăciuni în geantă şi crede cu adevărat că Cel de Sus are grijă de el. „Doar pe El m-am bazat. Dacă Dumnezeu mă ajută pot trăi şi pe stradă “, susţine Otto Lăcătuş.

A cântat pe străzile din tot Ardealul
Pentru prima dată a început să cânte pe străzile din Timişoara, apoi în Arad, Oradea, Cluj, Baia Mare şi, într-un final, la Satu Mare, unde s-a stabilit cu familia. Aici îşi are locul de muncă de trei ani de zile pe Pasajul Corneliu Coposu. „La mine e vorba despre emoţie. Cânt pentru a bucura sufletele oamenilor ce mă ascultă. Unii se uită la mine judecându-mă, iar alţii ajutându-mă “, spune cântăreţul anonim.

I se simte tristeţea în glas, când povesteşte că are opt suflete de întreţinut şi este singurul care duce bani în casă. Trăieşte într-o garsonieră mică, împreună cu soţia, cele două fiice, ginerele şi trei nepoţi minori. Nu a mai plătit chiria de două luni şi apa i-a fost tăiată, iar singura sa dorinţă este să nu fie evacuat. Pe lângă toate acestea, deşi are autorizaţie de la Primărie, spune că Poliţia Locală îl amendează în mod frecvent. „Dacă fiecare persoană care trece pe lângă mine mi-ar arunca câte 50 de bani aş reuşi să mă descurc “, declară Otto Lăcătuş.

Povestea lui poate fi subiectul unui roman, dar timpul îl presează, pentru el orice persoană care trece poate însemna o pierdere sau chiar ziua de mâine. „Am învăţat să am respect faţă de oameni, nu pot să zic nimănui cât să îmi dea. Nu am altceva de făcut decât să cânt, să zâmbesc şi să sper că mâine va fi o zi mai bună “, încheie optimist omul cu vioara.

Text: Sergiu Podină

Postaţi un comentariu