TIR încărcat cu electrocasnice, răsturnat pe E 81. Şoferul, un sătmărean – grav rănit

Şoferul TIR-ului a adormit la volan / foto arhivă

Un autotractor cu semiremorcă s-a răsturnat în această dimineaţă într-un şant de pe marginea drumului naţional E 81, după ce şoferul, un sătmărean de 47 de ani, a adormit la volan.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean de Poliţie Sălaj, Tincuţa Dumuţa, accidentul a avut loc în cursul acestei dimineţi, în jurul orei 3.00, pe DN 1F (cunoscut ca şi E 81), între localităţile Sîncraiu Almaşului şi Sutor. Autorul accidentului este Dumitru P., un bărbat de 47 de ani din Satu Mare, care conducea un ansamblu de vehicule rutiere format dintr-un autotractor şi o semiremorcă, pline cu aparate electrocasnice. La un moment dat, din cauza oboselii, a adormit la volan, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat pe sensul opus de circulaţie, răsturnându-se în şanţ.

În urma impactului conducătorul auto a suferit leziuni grave şi a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Zalău. Potrivit Codruţei Puşcaş, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean, pacientul a ajuns la UPU prezentând un traumatism cranio-cerebral minor cu risc mediu, pneumotorace stâng posterior, contuzie pulmonară stângă, fracturi costale multiple, o fractură de corp vertebral, plăgi abrazive zona parietală stângă şi antebraţ stâng, rezultate în urma unui accident rutier. Bărbatul este internat la secţia de Terapie Intensivă a spitalului, unde se află în continuare sub supraveghere medicală, în momentul de faţă fiind conştient, stabil hemodinamic şi respirator.

Distribuie:

Postaţi un comentariu