Subiecte pe placul profesorilor la titularizare

Candidații au ieșit din săli în jurul orei 13.30

Subiectele de la examenul de titularizare nu le-a dat mare bătaie de cap candidaților care s-au înscris în bătălia pentru ocuparea unui post, la nivelul județului Satu Mare. Majoritatea profesorilor au ieșit din sălile de examen după aproape patru ore, fapt ce denotă că aceștia au fost familiari cu subiectele. Conform datelor Inspectoratului Școlar Județean, astăzi au susținut proba scrisă un număr de 576 de candidați. Circa 50 de sătmăreni s-au răzgândit, 33 fiind absenți, iar alți 17 au ieșit din săli din motive personale.

Astăzi a avut loc proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar – sesiunea 2013.  În Satu Mare, proba scrisă a avut loc la Școala Gimnazială „ Grigore Moisil” Satu Mare, pentru specializarea educatoare, indiferent de limba de predare şi la Colegiul Național „Mihai Eminescu“, pentru toate celelalte specializări. S-au înscris la examen un număr de 609 persoane, care în perioada 27 mai- 28 iunie au susţinut şi promovat proba practică/inspecţia specială la clasă. Din cei înscriși s-au prezentat la proba scrisă un număr de 576 candidaţi, 33 fiind absenţi. Pe parcursul probei, s-au retras din concurs, din motive personale, un număr de 17 sătmăreni. Niciunul nu a fost eliminat.

„Subiectele au fost pe măsura așteptărilor. Pot să spun că am rezolvat toate cerințele. Acum să vedem cum vor interpeta rezultatele cei care vor corecta lucrările“, a declarat unul dintre candidați.

În judeţul Satu Mare sunt scoase la concurs un număr de 131 posturi titularizabile, 323 posturi netitularizabile complete şi 322 posturi netitularizabile incomplete. Rezultatele se vor afişa luni, 5 august, la centrul de concurs, respectiv Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Satu Mare şi la Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare.

Distribuie:

Postaţi un comentariu