Sindicatul agenţilor caută ‘Cel mai puternic poliţist din România’

La concurs sunt aşteptaţi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie din întreaga ţară

Prima ediţie a concursului sportiv ‘Cel mai puternic poliţist din România’ se va desfăşura la Satu Mare sâmbătă, 5 octombrie, fiind organizat de Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP).

Potrivit unui comunicat de presă acesta este primul concurs de crossfit din România, fiind ales acest tip de competiţie deoarece îmbină mai multe elemente.

‘Cel mai puternic poliţist din România este primul concurs de crossfit organizat în ţara noastră. De ce crossfit? Am ales această ramură a fitness-ului deoarece îmbină elemente de anduranţă, forţă, viteză, putere, rapiditate ş.a.m.d. necesare activităţii zilnice a poliţiştilor. În ţara noastră, acest program de fitness este la început faţă de celelalte ţări unde a cunoscut o dezvoltare rapidă, încă din 2003-2005. De aceea am invitat poliţişti din mai multe ţări care vor face o demonstraţie, spre deliciul spectatorilor, care vor vedea în premieră ce înseamnă să vezi profesionişti practicând acest sport’, precizează sursa citată.

La concurs sunt aşteptaţi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie din întreaga ţară, cât şi poliţişti de frontieră, la cele două categorii de vârstă, de sub 35 ani şi peste 35 ani.

‘Obiectivul organizării acestui concurs, cu uşile deschise pentru public, este de a atrage atenţia asupra necesităţii pregătirii fizice a poliţiştilor dar şi pentru a arăta societăţii că Poliţia Română şi Poliţia de Frontieră Română are capacitatea de a asigura un climat de ordine publică şi că poate interveni eficient ori de câte ori vor exista ameninţări la adresa valorilor sociale ocrotite de lege’, mai arată sursa citată.

Competiţia sportivă este organizată de Sindicatului National al Agenţilor de Poliţie, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare şi a Primăriei Satu Mare. La acest eveniment a fost invitat şi ministrul Radu Stroe.

Programul zilei de 05.10.2013:

09:00-10:00 Festivitatea de deschidere a competiției sportive

10:00-16:30 Desfășurarea concursului „Cel mai puternic puternic polițist din România”

12:00-13:00 Demonstrație a polițiștilor invitați din străinătate

17:00-17:30 Stabilirea clasamentului, Decernarea premiilor

18:00 Conferința de presă la Hotelul „Aurora” urmată de un dineu la restaurantul din incintă

Distribuie:

Postaţi un comentariu