Sătmăreanca Natalia Oneț: Vreau să aduc în România coroana Miss Turism 2013

Natalia susține că merge în Africa pentru coroana mondială, dar și pentru a promova turismul din România

Miss Univers România 2009, locul 3 la Miss Hostess România 2011 şi locul 1 şi Miss Turism România 2013. Acestea sunt titlurile de frumuseţe cu care sătmăreanca Natalia Oneţ se mândrește la doar 23 de ani. Natalia va participa la sfârșitul acestei luni, tocmai în Guineea Ecuatorială, la finala Miss World Turism 2013.

Imaginea celor mai cunoscuți designeri

Sătmăreanca Natalia Ioana Oneţ a câștigat Miss Tourism România 2013 în luna aprilie şi va reprezenta ţara noastră la competiţia internaţională, ce se va desfăşura în Guineea Ecuatorială în intervalul 29 septembrie- 13 ocotmbrie. Natalia susține că merge în Africa pentru coroana mondială, dar și pentru a promova turismul din România.

„Cu siguranță că participarea mea în Guinea Ecuatorială la Miss Tourism 2013, va fi cea mai importantă și cea mai frumoasă experiență din viața mea de până acum. Sunt foarte fericită că am ocazia să reprezint România la una dintre cele mai importante competiții de frumusețe din lume, unde vor particia peste 60 de țări. O asemenea competiție necesită multă muncă și responsabilitate. Voi da tot ce pot pentru a promova frumusețea minunatelor locuri turistice din țara noastră și îmi doresc să aduc în România coroana și titlul de Miss Turism 2013”, a spus Natalia.

Sursa foto: facebook.com

Sursa foto: facebook.com

Natalia are 23 de ani şi este absolventă a Facultăţii de Biologie, din cadrul Universităţii Bucureşti. Miss Tourism România are o înălţime de 1, 76 metri, dimensiuni 89-60-90 şi este din Satu Mare, dar locuieşte în capitală de mai mulţi ani. Frumoasa sătmăreancă vorbește fluent patru limbi străine şi anume: engleză, franceză, spaniolă şi italiană.

Sătmăreanca este o veterană a concursurilor de frumusețe, primul succes l-a avut  la vârsta de 15 ani când  a câştigat titlul de Miss Boboc la Colegiul Naţional “Doamna Stanca” din Satu Mare, pentru ca la 19 ani să ocupe locul III la Miss Univers România şi locul I la Miss Hostess România, doi ani mai târziu.

Totodată, sătmăreanca a fost imaginea designerilor Clara Rotescu şi Oana Săvescu, dar a colaborat şi cu Cătălin Botezatu, Răzvan Ciobanu, Doina Levintza şi Amato. Fiind considerată una dintre cele mai sexy femei din România, Natalia a fost protagonista unui pictorial incendiar în cadrul ediției din septembrie 2011 a FHM. În televizune, Natalia a debutat în cadrul emisiunii Next Diva de pe Euforia Tv, urmând ca în 2011 să fie angajată ca și asistentă tv alături de Adrian Artene în emisiunea Cancan Tv.

sursa foto: turism.bzi.ro

sursa foto: turism.bzi.ro

Prima voluntară a organizației Miss World România

Natalia a practicat scrima, spadă și floretă timp de 4 ani, este pasionată de psihologie, ski, echitație și înot, însă cel mai mult iubește copiii, fiind una dintre primele voluntare ale organizației Miss World România, implicându-se activ în timpul său liber în diverse proiecte caritabile.

Deținătoarea titlului „Miss Tourism România 2013” va pleca să reprezinte România în Guineea Ecuatorială pe continentul african, acolo unde va concura alături de alte aproximativ 60 de candidate din tot atâtea țări din întreaga lume. Competiția a mai fost câștigată  de o româncă, în  2006, Florina Manea triumfând atunci în China.

Natalia Oneț va fi timp de un an de zile imaginea Miss Tourism România, având sarcina de a se implica activ împreună cu organizația ExclusivEvent în cât mai multe campanii și acțiuni de promovare a turismului românesc.

Sursa foto: facebook.com

Sursa foto: facebook.com

Distribuie:

Postaţi un comentariu