34 de jandarmi sătmăreni avansați în grad

Avansarea în grad reprezintă rodul a 4/5 ani de muncă

Un număr de 34 de jandarmi din care opt ofiţeri, doi maiştri militari şi 24 de subofiţeri au fost recompensaţi, astăzi, de către conducerea Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare, prin înaintarea în gradul următor.

Acesta este rezultatul a patru sau cinci ani de muncă, fiind totodată confirmarea maturităţii profesionale şi a dezvoltării capacităţilor operaţionale în domeniul ordinii şi siguranţei publice. În cadrul ceremoniei, Gheorghe Avram, inspectorul șef al instituției, le-a acordat celor în cauză noile însemne de grad. Subprefectul judeţului Satu Mare, Cristian Sasu i-a felicitat pe cei avansaţi, precizând faptul că „avansarea de astăzi aduce cu sine, pe lângă o tresă pe umăr, şi o creştere a responsabilităţilor ce revin tuturor în îndeplinirea misiunilor încredinţate“.

Ziua de 31 iulie reprezintă pentru cadrele militare jandarmi o zi de împlinire şi de bucurie în acelaşi timp, deoarece alături de Ziua Armei şi de celelalte sărbători din cursul anului, este ziua în care după îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi parcurgerea stagiului în grad, militarii jandarmi sunt avansaţi în treapta ierarhică următoare.

Distribuie:

Postaţi un comentariu