Neînregistraţi la naştere. 160 de copii din Satu Mare, fără identitate

Sursa foto: bebelu.ro

Nu mai puţin de 160 de copii născuţi în Satu Mare în 2012 şi 2013, nu au fost înregistraţi de către părinţi în vederea eliberării certificatului de naştere. 77 dintre aceştia s-au născut anul trecut, iar 83 în acest an, până la începutul lunii octombrie.

Ionel Torja, directorul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor, afirmă că procedurile prevăd întocmirea de către spital a unui act constatator imediat după fiecare naştere, copia acestuia fiind înmânată părinţilor în vederea prezentării la Serviciul de Stare Civilă pentru eliberarea certificatului de naştere al copilului.

În realitate lucrurile stau diferit, deoarece mamele iresponsabile, marea majoritate de etnie romă, părăsesc spitalul fără actul constatator al naşterii, acesta fiind adus la Serviciul de Stare Civilă de către asistenta socială a Spitalului Judeţean, în vederea întocmirii certificatului de naştere.

“În cele din urmă, când doresc să solicite alocaţia copiilor sau când cei mici se îmbolnăvesc şi trebuie internaţi în spital, unii dintre părinţii copiilor neînregistraţi se prezintă la Serviciul de Stare Civilă după certificatul ne naştere şi motivează că n-au venit mai repede deoarece nu au ştiut unde e Primăria” – spune Ionel Torja.

Legislaţia prevede următoarele situaţii pentru înregistrarea nou născuţilor la Starea Civilă: până la 15 zile după naştere, în baza actului constatator eliberat de spital, până la un an – cu aprobarea primarului, respectiv peste un an doar prin sentinţă judecătorească.

Pe de altă parte, Ionel Torja afirmă că situaţiile de neînregistrare ale copiilor sunt mai puţin grave faţă de acelea referitoare la abandonul nou născuţilor în spital. Anul trecut, la Spitalul Judeţean Satu Mare au fost abandonaţi şapte copii, respectiv zece în acest an. Cu toţii fiind abandonaţi la scurt timp după naştere, în secţia de Neonatologie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu