Maraton de festivaluri la Carei: Villa Karul, August Fest și Zilele municipiului. Află cine va concerta la spectacole

Festivalul Medieval se va desfășura în decorul Castelului Karolyi / Fotoreporter: Vasile Mihovici

Municipiul Carei va găzdui,   începând din week-end-ul viitor, un adevărat maraton de spectacole, demonstrații medievale, expoziții, concerte și competiții sportive. Astfel, în 3 și 4 august va fi organizat Festivalul Medieval ”Villa Karul”, urmat în perioada 5-9 august de August Fest, o serie de manifestări sportive și artistice destinate publicului larg. Maratonul de manifestări se va încheia cu Zilele Municipiului Carei, în care sunt incluse o serie de evenimente dedicate exclusiv urbei careiene.

 

Trei festivaluri în nouă zile

Oficialii Careiului se așteaptă ca ediția de anul acesta să atingă un record absolut al numărului de spectatori. „Ținând cont că vorbim de trei festivaluri adunate sub o singură umbrelă, desfășurate într-o perioadă de nouă zile, cu o promovare bine pusă la punct, mă aștept să depășim cifra de 15.000 de turiști, atinsă anul trecut”, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă  Bogdan Georgescu, directorul Direcției de Cultură Carei. Încrezător în privința succesului de care se vor bucura manifestările este și primarul Eugen Kovacs. Acesta a afirmat că începând de sâmbătă se va putea vedea cu adevărat că centrul cultural și artistic al județului îl reprezintă orașul Carei, nicidecum Satu Mare. ”Cine nu mă crede să verifice datele statistice. Jumătate din numărul turiștilor care vizitează județul au fost înregistrați în Carei. Castelul Karolyi a fost vizitat de peste 40.000 de turiști anul trecut”, a adăugat primarul.

Festivalul Medieval, cel care va deschide seria manifestărilor, se va desfășura în decorul Castelului Karolyi. În cadrul evenimentului vor avea loc demonstrații de lupte, cursuri de gastronomie medievală, sticlărie sau pielărie, precum și recitaluri de poezie și muzică medievală.

 

Alexandra Ungureanu și Alex Velea la Zilele Careiului

August Fest, cea de-a doua componentă a maratonului festiv din Carei, va debuta cu competiția regională „Cel mai puternic bărbat”. Vor urma concerte de canțonete, folclor românesc, maghiar și german. „Am decis să desfășurăm manifestările  August Fest  (5-9 august) separat de Festivalul Medieval. Din moment ce August Fest se află la a șasea ediție putem spune că la aceste evenimente participă un public mai numeros, gălăgios și în același timp mai puțin interesat de manifestările culturale. Cred că vom reuși astfel să oferim fiecărei categorii de public posibilitatea de a se bucura de alegerile făcute fără a fi deranjat de ceilalți”, a precizat Bogdan Georgescu.

În final, Zilele Municipiului Carei (10-11 august) vor fi dedicate exclusiv urbei careiene, fiind organizate o serie de evenimente sportive  și culturale în diferite locații din oraș. Printre artiștii care vor urca pe scenă se vor număra Alex Velea, Alexandra Ungureanu, Anda Adam și trupa Desperado, dar și artiști maghiari precum cei de la Bon Bon sau Nova Kultur din Budapesta.

Distribuie:

Postaţi un comentariu