FOTO Obiecte clasate în Tezaurul naţional, restaurate și expuse vizitatorilor

Intrarea la expoziţie este gratuită

Miercuri, la Muzeul Județean (MJ) Satu Mare, a fost organizată una dintre cele mai importante expoziții ale acestui an. Este vorba despre expunerea unor obiecte extrem de valoroase, cu o vechime seculară, restaurate de către specialiștii laboratorului din cadrul instituției muzeale sămărene.

Cei prezenți miercuri la sediul MJ Satu Mare au avut ocazia să admire obiecte medievale sau renascentiste, în starea pe care au avut-o la momentul manufacturării lor. Obiecte vestimentare, râșnițe de cafea, felinare pentru trăsuri, sobe pe petrol, arme medievale sau bijuterii feudale, sunt doar câteva dintre obiectele expuse în cadrul expoziției. Atracția principală a evenimentului, în special pentru publicul feminin, a fost reprezentată de o rochie de damă din secolul XVIII. Obiectul vestimentar, extrem de elaborat, a fost găsit într-o criptă din localitatea sătmăreană Hodod și restaurat de către specialiștii MJ Satu Mare.

„Muzeul nu are doar rol expozițional. Noi avem și obligația de a cerceta, achiziționa și restaura obiectele găsite. Avem obligația de a le readuce într-o stare cât mai bună și mai ales de a le conserva astfel încât să reziste sute de ani de acum încolo. Avem această obligație față de generațiile care vor veni. Acest lucru este obligatoriu deoarece patrimoniul cultural începe să dispară într-un ritm accelerat și nu trebuie să-i privăm pe urmașii noștri de șansa de a-și cunoaște trecutul”, a declarat Radu Ardelean, directorul general-adjunct al MJ Satu Mare.

Cei interesați de trecutul Sătmarului și al zonei limitrofe acestuia pot vizita expoziția până în ziua de luni, intrarea fiind gratuită.

Restaurarea între știință, artă și talent  

Cercetarea arheologică nu se mai reduce la identificarea unor izvoare scrise sau de altă de natură. Noile invenții ale tehnicii încep să aibă un rol tot mai pregnant. Din acest punct de vedere laboratorul zonal de conservare și restaurare are privilegiul de a beneficia de o aparatură performantă.

„Ne este de mare ajutor aparatura care folosește florescența de raze X. Prin această tehnică determinăm compoziția chimică a substanțelor descoperite și oferim astfel reastauratorului documentația necesară unei recondiționări autentice. Totodată prin această tehnică putem depista falsurile”, ne-a declarat Gina Olariu, șefa laboratorului de restaurare din Cadrul MJ.

Ce a mai mare dificultate a specialiștilor sătmăreni o reprezintă procurarea materialelor originale, indispensabile unei restaurări profesioniste. „Suntem obligați să folosim exclusi materialele pe care le-au folosit cei care au realizat obiectele în cauză în urmă cu câteva secole. Odată cu invazia materialelor sintetice, în cazul materialelor textile, este foarte greu să găsim fire naturale de mătase sau bumbac, ca să nu mai vorbim despre vopselele care trebuie obținute exclusiv din extracte de plante. menționăm faptul că activitatea de restaurare este una relativ recentă, apărută abia după cel de-al doilea război mondial, în Europa Occidentală. Pentru a deveni restaurator, spun cei de la MJ, este nevoie de o pregătire istorică temeinică, răbdare, dexteritate și anumite calități native.

[nggallery id=247]

Distribuie:

Postaţi un comentariu