Efectele campaniei “Hai la şcoală”: La şcoala din Culciu Mare abandonul şcolar s-a redus semnificativ

Sursa foto: unicef.ro

Numărul elevilor care au abandonat şcoala în comuna sătmăreană Culciu Mare s-a redus substanţial în urma derulării campaniei “Hai la şcoală”, inclusă în programul de educaţie parentală implementat la nivel naţional de ONG-ul ieşean Holt împreună cu UNICEF România. Potrivit şefei Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare, Mariana Roman, dacă în anul de învăţământ 2011-2012 la şcoala din Culciu Mare au abandonat cursurile 13 elevi,   în anul şcolar 2012-2013 numărul acestora s-a redus la 5.

“La această unitate de învăţământ rata abandonului şcolar a scăzut semnificativ. Dacă aveau în anul şcolar 2011-2012 o rată a abandonului şcolar de 6, 63%, pentru anul şcolar 2012-2013 aceasta a scăzut la 2, 28 procente. Deci, dacă în 2011-2012 dintr-un total de 196 elevi 13 au abandonat şcoala, în 2012-2013 din 219 elevi doar cinci au abandonat frecventarea cursurilor” – a declarat Mariana Roman.

Începând cu anul 2011, la nivel naţional au fost incluse în campania “Hai la şcoală” 178 unităţi de învăţământ, din care două – şcolile gimnaziale din comunele Culciu Mare şi Odoreu – au fost din judeţul Satu Mare.

În anul de învăţământ 2013-2014 campania “Hai la şcoală” va continua, de data aceasta atenţia fiind îndreptată înspre şcolile ZEP, adică din zonele de educaţie prioritară. Din judeţul Satu Mare au fost selectate şcolile gimnaziale din comuna Acâş şi oraşul Tăşnad, precum şi Şcoala Generală “Vasile Lucaciu” din municipiul reşedinţă de judeţ.

Prezentarea campaniei “Hai la şcoală” a avut loc luni în sala Multimedia a Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare, cu participarea directorului Holt România din Iaşi, prof. univ. dr. Ştefan Cojocaru.

Distribuie:

Postaţi un comentariu