Bilanțul Zilelor Partium: 45.000 de participanți în 7 zile

Zilele Culturale Maghiare Partium s-au desfășurat pe parcursul a șapte zile

Aproximativ 45.000 de persoane au participat la ediția din acest an a Zilelor Culturale Maghiare Partium, desfășurate săptămâna trecută, pe parcursul a șapte zile. Organizatorii afirmă că au demonstrat că nu este necesar neapărat un buget mare pentru a organiza o serie de evenimente culturale, la care să poată participa întreaga comunitate. 220.000 de lei au fost îndeajuns pentru a susține o manifestare derulată pe o perioadă de șapte zile, au precizat liderii UDMR Satu Mare, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit președintelui UDMR Satu Mare, senatorul Csaba Pataki, cei aproximativ 45.000 de participanți au venit și din alte localități din apropiere.

”Participanții au provenit nu numai din municipiul Satu Mare ci și din zonele limitrofe. Nu au fost numai maghiari ci și foarte mulți etnici români, curioși să afle obiceiurile și tradițiile concetățenilor maghiari. Totodată, nu cred că a existat vreun participant care să nu fi găsit măcar un eveniment pe placul lui. Toate acestea au fost reușite printr-un buget mic și transparent dealtfel, de aproximativ 220.000 de lei”, a precizat senatorul Pataki.

Acesta a mai menționat că un sfert din bugetul manifestărilor a fost asigurat de Consiliul Local și Consiliul Județean Satu Mare, iar restul fondurilor au provenit din finanțarea unor proiecte nerambursabile, dar și din partea celor 50 de sponsori.

„Consider că am încheiat o săptămână cu evenimente de calitate și sunt convins că Zilele Partium vor intra în istorie ca unul dintre cele mai importante evenimente din această regiune a țării”, a declarat Peter Stier, organizatorul principal al Zilelor Partium.

Distribuie:

Postaţi un comentariu