Afacerile și incompatibilitățile viceprimarului Papici
Firmele la care Marcela Papici a fost administrator sau asociat înainte să devină viceprimar au prosperat după ce s-a instalat în fotoliul de la Primăria Satu Mare. Agenția de turism Simbolife a intrat în relații de afaceri cu clubul sportiv al Primăriei și a obținut o finanțare nerambursabilă de 100.000 de lei pentru a-și cumpara mobilier și calculatoare, iar Bio Sal SRL, firmă la care viceprimarul a fost asociată în trecut, a obținut fonduri europene nerambursabile în valoare de 800.000 de lei.
Finanțări europene nerambursabile
Marcela Papici a fost asociat și administrator al agenției de turism Simbolife până să devină viceprimar. A pasat firma pe mâna asociatei Dana Rentea, dar nu a lăsat-o de izbeliște. Simbolife a câștigat la sfârșitul anului trecut de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Programul Operațional Regional, o finanțare nerambursabilă de 116.399 lei pentru dotarea firmei cu mobilier și echipamente IT.
O altă firmă la care Marcela Papici a fost asociată, iar soțul administrator, Bio Sal Satu Mare, a câștigat, tot pe Programul Operațional Regional, un proiect în valoare de 804.907, 02 lei. Bio Sal este firma care administrează locul de joacă Andandino și restaurantul Bliss.
Incompatibilitate și la CSM
Simbolife a făcut bani serioși și din afacerile făcute cu clubul sportiv al Primăriei Satu Mare. CSM a cumpărat bilete pentru cele trei deplasări de anul trecut din cupele europene prin agenția Simbolife plătind în total aproximativ 15.000 de euro. Banii încasați de Simbolife de la CSM Satu Mare au reprezentat peste o treime din cifra de afaceri a agenției pe 2012. Simbolife a avut anul trecut venituri de 251.275 lei și un profit net de 2.574 lei.
Marcela Papici este și președintele Comitetului Director al CSM Satu Mare, iar afacerile făcute de club cu firma la care a fost administrator până să fie viceprimar o plaseasază din nou în postură de incompatibilitate. Orice plată efectuată de CSM este aprobată de Comitetul Director, în care președintele are un cuvânt greu de spus. Marcela Papici a însoțit în toamna anului trecut echipa de baschet în deplasarea din Danemarca, întreg sejurul fiind plătit de CSM.
Transilvania Reporter a relatat despre cadoul făcut de Transurban agenției Simbolife, care a primit gratuit și fără aprobarea Consiliului de Administrație spațiu publicitar pe un autobuz al societății. Viceprimarul și asociata sa din agenția de turism s-au zgârcit să plătească 10 euro/mp.
[stextbox id=”custom” caption=” Datorii la BRD”]
Marcela Papici are un salariu mult mai mare ca viceprimar, decât îl avea ca administrator al agenției de turism. La Primărie încasează lunar 3.500 de lei, spre deosebire de cei 2.000 de lei pe care îi lua când conducea Simbolife. Soțul Marcelei Papici este ofițer în rezervă, având o pensie lunară de 2.000 de lei. Mircea Papici este acuzat de BRD că a țepuit banca cu 26.000 de lei. Acesta a contractat în 2010 un credit de 30.000 de lei pentru a cumpăra un autoturism Citroen. Mircea Papici a rambursat doar 6.000 de lei, fiind acționat în judecată de bancă, care a obținut executarea silită a acestuia. Banca a cesionat apoi creanța firmei de recuperări EOS KSI ROMÂNIA SRL.
[/stextbox]
Titus Petric
Pensionar militar – tepar bancar!
Macar stim de ce a intrat in politica… Am auzit ca acum se vrea deputata .
Stimate domn Titus Petric ,
CSM Satu Mare nu a cumparat nici un bilet de avion de la S.C. SIMBOLIFE S.R.L. , in consecinta , nu a virat nici un leu in conturile acestei societati . Va rog sa va documentati corect inainte de a scrie . Astept o dezmintire a informatiilor publicate de dumneavoastra si scuzele de rigoare . In canz contrar , voi fi nevoita sa va actionez in instanta .
Proiectul de modernizare microintreprindere SIMBOLIFE a fost scris si depus in anul 2010 , aprobat in 2011 , implementat in 2012-2013 , deci nu are nici o legatura cu functia pe care o detine din iunie 2012 Marcela Papici .
Va rog sa va adunati informatii corecte inainte de a scrie un articol , altfel o sa va pierdeti total credibilitatea in fata cititorilor .
Dana Rentea
CSM Satu Mare cumpara bilete de avion atat pentru baschetbalistele straine cat si pentru diferiti arbitrii de la agentia de turism situata langa Galeria de arta din centrul nou din Satu Mare. Timp de doi ani acea agentie a furnizat bilete de avion la cel mai mic pret. Totul se poate verifica in actele Primariei. Ar trebui sa verificati diferentele de pret care s-au achitat de la preluarea de catre D-na Papici a postului de viceprimar. Agentia sus amintita a fost inlaturata de catre dansa ca sa poata sa vanda cei de la Simbotours. Problema lor cea mai mare rezida in faptul ca cei de la cealalta agentie sunt la ora actuala cei mai buni din Satu Mare la vanzarea de bilete de avion si turism, cazari si transferuri. Personal am colindat agentiile din Satu Mare si consider ca sunt cei mai profesioniosti. Asa ca doamna Rentea ar fi bine sa va mai uitati odata prin registrele dumneavoastra sa vedeti daca nu care cumva totusi ati facut servicii CSM-ului. Poate ar trebui intrebat fostul manager al CSM, D-l Muresan.
Hmm, deci asa stau treburile cu Papici asta…
MIRCEA PAPICI
joi 3 octombrie 2013
Sunt ofiter in rezerva al ARMATEI ROMANE, am o pensie de 1950 lei, sunt om normal si am curajul sa ma razboiesc cu banca care a schimbat regulile ,,in timpul jocului”.
Observ o agresivitate si o dezinformare in reportajele voastre care se regaseaste numai la oamenii rau intentionati, neputinciosi sa caute adevarul si care sunt invidiosi pe realizarile oricui si mai ales a OMULUI DE SUCCES.
Sper ca DUMNEZEU sa va calauzeasca pasii spre ADEVAR.
Pana la urma de ce mai umbla autobuzul acela cu reclama in continuare??? Am si eu o afacere la cine sa ma adresez sa imi fac reclama gratuita pe cele 4 autobuse, dau si eu 5 euro/autobus oricum e mai mult deca zero cat a platit Simbotour sau Simbotours cum s-o numi ca siteul e cu tours firma e cu tour.
draga MARCELA……. SA-TI fie rusine tie si ofiterului tau in rezerva care tepuieste banci,imi vine sa-mi rup mina cu care am votat ,reclama gratuita ???? nu ti rusine deloc????ofiterului din armata romina nu i rusine sa tepuiasca banca??? sa va fie rusine la amindoi . domne prost am fost ca am votat
Cica e om de suCces, PAPICI , de aceea a primit o gramada de bani gratis de la stat, fie ele si fonduri europene… Va zic eu, ca succesul provine de la PNL, un partid de familie, de care profita cateva familii inrudite din satu mare. PAPICI-OM DE SUCCES CICA, NORMAL CA CEI CARE AU VOTAT-O NU AU ATATA SUCCES CA EA, PT CA NU AJUNG BANII DE LA STAT LA TOTI, MAI ALES LA NOI, LA FRAIERI.
DAR, NU-I INVIDIEZ PE PNL-ISTI!! VIITORUL SUNA SUMBRU!!! RAND PE RAND VOR FI LA DECLARATII, IAR CUM NIMENI NU-I IUBESTE, NU LE VA FI TOTUNA!
dana rentea – esti angajata lui papici, asa ca , nu-i mai lua apararea si mai ales n-o lauda, vezi-ti de treaba!
firma Simbolife functiona bine merci si inainte de a fi Marcela viceprimar .
Pai daca 15000 de euro reprezinta a treia parte din incasarile agentiei si ei au avut un profit net de 2500 ron, cine zice ca merge bine. O agentie serioasa are incasari lunare intre 25000 – 40000 eur si asta in extrasezon. In sezon se incaseaza si 90000 euro. Deci economic vorbind daca 2574 ron reprezinta profitul net inseamna ca ori nu merge afacerea ori ar trebui ca finantele sa treaca pe la ei sa vada pe unde se scurg banii si apare evaziunea fiscala.Probabil ca se lucreaza fara facturi.
ar fi interesant de vazut cati bani a facut in 2 ani agentia de langa galeria de arta din centrul nou si de ce numai de la ei s-au luat bilete,probabil ca acolo se dadea un comision gras sub forma de excursii pentru a pastra “relatia”
Lasa stefi si nu mai lua apararea Simbotours.
Pentru House of Travel nu a fost o afacere. Mai mult o bataie de cap. De aceea a renuntat asa de usor la contract. Nu mai avea de ce sa sustina o echipa unde nu mai erau oamenii potriviti la conducere. Apropo, timpul de asteptare pentru plata facturilor era de 60 de zile minimum. Castigul mediu 20 euro pe bilet. Asta nu ti-a spus Rentea si Papici cand te-au pus sa comentezi?
Mai zilele trecute se plangea Papitzoaia ca a fost intrebata de catre copilul ei de ce vorbeste orasul de “iz penal” referitor la persoana ei. Uite aici e raspunsul, copy-paste si copilul va intelege foarte bine de ce o duce familia asa de bine in ultima vreme. Avem dragi satmareni o conducere exceptionala. Asta e, cine imparte isi face parte numai lui sau familiei. Traim bine in Romania!
Votati usl in continuare sa ne putem obisnui cu articolele astea !
marcela…………vai draga nu ai urcat pe scena la deschiderea zilelor recoltei??? ti_o fo tare rusine???? vai vai vai like like like de 3 ori……….
Mircea sa-mi dai si mie tactica cu banca, ca io platesc rate de 800 d elei la masina si nu le-as mai plati !!!
marcela papici viceprimar,unde am ajuns….. vai de capul nostru. ia saraca da like like like,si sa traiasca simbo tours si fraierii de votanti like like like i suparata ca io taiat coica macaroana de la scoli adio atributiuni cu scolile like like like