Taxa pe botoşei – suspendată! Botoşeii ar putea rămâne obligatorii

Taxa pe botoşei a fost introdusă începând cu data de 6 iunie 2013

Întrucât prin Hotărârea emisă miercuri, Tribunalul Satu Mare a decis suspendarea taxei pe botoşei la Spitalul Judeţean, sătmărenii nu vor mai fi nevoiţi să achite 2 lei la accesul în unitatea medicală şi, cel puţin deocamdată, nu va mai fi necesară aplicare botoşeilor de unică folosinţă peste încălţămintea de stradă.

Acţiunea din Instanţă în urma căreia a fost decisă anularea taxei pe botoşei a avut loc miercuri, iar Consiliul Judeţean a fost reprezentat de jurista Margareta Grecu. Aceasta a declarat pentru Transilvania Reporter că suspendarea este valabilă până la pronunţarea Instanţei de fond, după care, dacă se va constata că n-au fost îndeplinite toate prevederile legale în luarea deciziei, Consiliul Judeţean ar putea face recurs.  Margareta Grecu a mai declarat că abia după ce Consililiul Judeţean va primi decizia Tribunalului aceasta fi înaintată Spitalului Judeţean pentru punerea în aplicare în vederea suspendării efective a taxei pe botoşei.

Deşi nu priveşte cu ochi buni suspendarea taxei pe botoşei, după ce va primi dispoziţia oficială din partea Consiliului Judeţean, managerul spitalului, Adrian Marc va dispune la rândul său sistarea furnizării contracost a botoşeilor. Adrian Marc a declarat că măsura luată de Consiliul Judeţean privind obligativitatea purtării botoşeilor de protecţie de către vizitatori, a avut rezultate foarte bune în ceea ce priveşte menţinerea curăţeniei în spital şi a reducerii numărului de infecţii nosocomiale.

“Sunt convins că toate nemulţumirile generate au pornit mai degrabă de la plata celor 2 lei, nicidecum de la necesitatea purtării botoşeilor. De aceea, chiar dacă decizia privind suspendarea taxei rămâne definitivă, doresc să menţin obligativitatea purtării botoşeilor de către vizitatori, urmând ca aceştia să fie distribuiţi gratuit” – a declarat Adrian Marc.

La Spitalul Judeţean Satu Mare, taxa pe botoşei a fost introdusă începând cu data de 6 iunie a.c. şi a stârnit controverse de la bun început. Adrian Ştef, preşedintele Consiliului Judeţean a motovat decizia prin necesitatea strângerii fonduri extrabugetare care să fie folosite pentru achiziţionarea produselor de curăţenie şi întreţinere, respectiv pentru achiziţionarea de diferite materiale sanitare.

Ţinând cont că de la începutul lunii iunie din taxa pe botoşei s-au încasat peste 80.300 lei, tăticul taxei -preşedintele Adrian Ştef – ar fi trebui să găsească modalitatea ca şi pacienţii internaţi să primească botoşei, pe care să-i folosească atunci când, în papuci şi pijama, ies din spital pentru a merge în piaţa Someş după ţigări, cafea sau de-ale gurii. Altă modalitate ar fi trebuit găsită şi pentru asistente, deoarece şi ele fac piaţa frecvent în timpul serviciului, după care, cu papucii cu care s-au plimbat după cumpărături, intră în saloane, în blocurile alimentare sau în cabinetele medicilor.

 

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Gyula says:

    Doamna jurist a mers, a pierdut procesul, dupa care ne explica cum se aplica hotararea. Este penibil. Hotararea este executorie de drept, imediat, prin aplicarea prevederilor Legii 554/2004. De ieri de la ora 2, cand s-a pronuntat Tribunalul, taxa se percepe ilegal.

Postaţi un comentariu