Psihoterapie şi tratament medicamentos în depresie

Depresia este o tulburare psihică ce este caracterizată de o perioadă de minim două săptămâni pe parcursul căreia se manifestă o dispoziție tristă sau pierderea plăcerii pentru aproape toate activitățile.

 

Dr. Mihai Câsu, Medic Primar Psihiatru la Polaris Medical

 

 

Printre simptomele depresiei se numără:

• scăderea energiei;

• dificultăți în concentrare, gândire sau în luarea de decizii;

• scăderea sau creșterea excesivă a poftei de mâncare;

• pierderea interesului pentru activități considerate anterior că fiind plăcute;

• preocupări excesive referitoare la sănătatea fizică și acuze somatice;

• scăderea interesului sau dorinței sexuale;

• insomniile.

În cazul agravării siptomatologiei pot să apară:

• deteriorare semnificativă în diverse domenii de funcționare (social, profesional);

• sentimente de inutilitate;

• incurabilitate;

• în cazurile foarte grave pot să apară chiar și: halucinații, idei delirante de vinovăție, ruină, gânduri de moarte, idei suicidare sau chiar tentative de suicid.

Depresia este una dintre cele mai frecvente tulburări psihice, fiind des întâlnită, dar mai greu diagnosticată. Episoadele depresive ușoare sau moderate, diagnosticate rapid și care beneficiază de inițierea adecvată a tratamentului, au un prognostic favorabil comparativ cu episoadele depresive severe netratate la timp. Debutul depresiei are loc în peste jumătate din cazuri între 20 și 50 de ani, dar este foarte des întâlnită și la vârstnici, precum și la pacienții cu multiple afecțiuni asociate neurologice , cardio-vasculare, oncologice.

Când o persoană suferă de depresie este afectat atât corpul cât și mintea, fiind tulburate cele mai importante sisteme ale corpului, și având că efect deteriorarea stării de bine, a dispoziției.

Sistemele care pot fi afectate sunt:

• Sistemul nervos central (de ex. funcționarea creierului);

• Ciclul somn-veghe;

• Sistemul endocrin;

• Mecanismele de răspuns la stres;

• Sistemul imunitar;

• Sistemulul digestiv.

Indiferent care sunt cauzele depresiei, atât medicamentele, cât și tratamentul psihologic sunt utile în ameliorarea majorității simptomelor. Diferitele tipuri de depresie necesită însă tratamente diferite. În plus, oamenii nu răspund la fel la tratament. Medicul psihiatru şi cu psihologul clinician pot conlucra pentru a identifica tratamentul potrivit fiecărui pacient în parte și pentru a scurta cât mai mult durata unui episod depresiv. Sunt pacienți care răspund mai bine la tratamentul medicamentos, în timp ce alții răspund mai bine la consilierea psihologică, însă studiile au arătat că cele mai bune rezultate se obțin în cadrul unor abordări complexe, multidisciplinare și personalizate (echipe formate din medici psihiatri, medici de reabilitare medicală, interniști, neurologi, cardiologi, endocrinologi, gastroenterologi, alături de psihologi clinicieni).

O astfel de abordare complexă, medicală și psihologică, este cea mai eficientă formă de tratament al depresiei care se poate obține în acest moment.

Tratamentul psihologic poate ajuta la:

• Schimbarea gândurilor și sentimentelor negative;

• Implicarea în mai multe activități;

• Viteza recuperării;

• Prevenirea depresiei recurente – reapariția episoadelor depresive;

• Identifi carea modalităților de a ține sub control boala și de a te simți bine.

Medicamentele antidepresive existente la acest moment sunt mult mai eficiente decât cele ce se utilizau în urmă câteva decenii. Medicamentele de ultimă generație încearcă să se apropie cât mai mult de „antidepresivul ideal”:

• sunt sigure, eficiente și nu creează dependență;

• sunt accesibile ca preț și formă de administrare;

• sunt selective, având un impact cât mai redus asupra organismului și au acțiune rapidă;

• vă ajută să vă ameliorați simptomatologia și să vă puteți recupera viitorul prin recâștigarea capacităților avute înainte de debutul depresiei.

Efectele tratării /netratării depresiei:

Tratamentul psihologic îmbunătățește abilitățile de adaptare în fața factorilor de stres sau conflictelor. Medicația, pe de altă parte, are un efect fizic, îmbunătățind funcționarea creierului prin modificarea sau modularea unor substanțe numite neurotransmițători (serotonină, noradrenalină, dopamină etc.) și care intervin în funcționarea corectă a creierului. Când aceste două tratamente sunt combinate, ele pot ameliora cu succes simptomele depresiei. Dacă depresia nu este tratată, pot să apară efecte fizice negative în diversele sisteme ale organismului ( neuro-vegetativ, endocrin, imunitar etc) .

Folosirea tratamentelor care să se potrivească pacientului:

Există multe medicamente care sunt disponibile pentru persoanele cu depresie dar, este foarte important ca medicul psihiatru să-l aleagă pe cel mai potrivit pentru fiecare pacient în parte. Este important să se folosească tratamentul psihologic sau medicamentos care se potrivește cel mai bine pacientului și care e cel mai util în nivelul respectiv de depresie sau anxietate. Multe tratamente nu rezolvă problema. De exemplu, somniferele sau simpla con siliere sunt ineficiente pe termen lung, chiar dacă pot să rezolve temporar problema. Tratamentele eficiente pentru depresie sunt atât cele psihologice, cât și medicamentoase. Acestea pot ameliora simptomele fi zice și pot corecta gândurile și sentimentele negative.

În concluzie, este recomandat ca pacienții care suferă de depresie să evite automedicația, să se informeze, să ceară ajutor medical și psihologic specializat și să știe că cele mai bune rezultate pe termen lung le vor obține numai prin abordarea unui tratament holistic, multidisciplinar și personalizat.

De asemenea, după vindecarea unui episod depresiv cu ajutorul tratamentului medicamentos, este imperioasă o schimbare semnificativă atât în plan psihologic (realizabilă prin psihoterapie și psihoeducație), cât și în plan fizic (modificarea stilului de viață, evitarea consumului de toxice, evitarea sedentarismului etc), toate acestea contribuind la prevenirea episoadelor recurente de depresie.

Vreți să aflați dacă suferiți de depresie? Completați acum testul pentru depresie fr pe site-ul Polaris Medical aici.

Nu uitați! Una din cinci persoane suferă de depresie pe parcursul vieții. Tratamentul este cu atât mai eficient cu cât este mai repede inițiat. Cu un tratament eficient majoritatea suferinzilor își revin din depresie. Apelați la ajutorul specialiştilor pentru a beneficia de o recuperare cât mai rapidă.

 

Distribuie:

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu