Medicii sătmăreni, în grevă japoneză. Urmează greva generală

Angajaţii sunt nemulţumiţi atât de salarii cât şi de condiţiile de lucru / Fotoreporter: Vasile Mihovici

                Sindicaliştii Federaţiei Sanitas din Satu Mare s-au alăturat luni colegilor din întreaga ţară şi au declanşat greva japoneză. În semn de protest, începând de luni şi până miercuri inclusiv, cadrele medicale poartă pe braţ banderole tricolore, iar acţiunea reprezintă un semn de protest faţă de situaţia actuală din sistemul sanitar.

Aurelia Pop, liderul Sanitas Satu Mare, spune că protestul este determinat de nemulţumirea cadrelor faţă de măsurile de reformă propuse de Ministerul Sănătăţii, oamenii fiind nemulţumiţi atât de salarii cât şi de condiţiile de lucru.

Sindicaliştii solicită alocarea pentru sistem a minimum 6% din produsul intern brut, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a specialiştilor din sănătate şi adoptarea unei legi a salarizării specifică sistemului sanitar.

Aurelia Pop a declarat că din cei 1.100 membri ai Sanitas Satu Mare, cel puţin 700 s-au înscris deja pe liste pentru a-şi da acordul în vederea declanşării grevei generale prevăzută pentru luna noiembrie, după mitingul de protest din Bucureşti care va avea loc la începutul lunii.

Sindicaliştii solicită alocarea pentru sistem a minimum 6% din PIB

Sindicaliştii solicită alocarea pentru sistem a minimum 6% din PIB

Distribuie:

Postaţi un comentariu