Zilele Cetăţii Zalăului. Pofta de mici şi bere nu ţine cont de criză

Amatori de distracţie şi-au făcut apariţia încă de la orele amiezii.

Zalăul s-a topit astăzi la peste 30 de grade Celsius, dar cu toate acestea în centrul oraşului primii amatori de distracţie şi-au făcut apariţia încă de la orele amiezii, semn că Zilele Cetăţii Zalăului au încă trecere la zălăuani.

Tarabele cu mâncare gemeau astăzi, în jurul prânzului, sub greutatea grămezilor de mici, grătare, cârnaţi şi frigărui, pregătite din vreme pentru a fi suficiente în momentul „tsunami-ului” de flămânzi, aşteptat către seară. Pentru cei cărora le e dor de mare, comercianţii au adus mirosul litoralului românesc la Zalău – grămăjoare de hamsii domină cu aroma lor (duhoare, după unii) zona centrală a oraşului.

La marginea zonei destinate preparatelor culinare şi-a găsit loc şi o familie de pe Valea Izei, din judeţul Maramureş. Îmbrăcată în costum popular, doamna îi tentează pe trecători cu mâncare tradiţională. Sarmale cu păsat şi cu smântână ori tocăniţă de vită că mămăliguţă şi murături le fac pofticioşilor cu ochiul din farfurii rustice, din lemn, aşezate frumos pe ştergare ţărăneşti.

Tradiţionalul şi autenticul îşi fac, însă, mult mai greu loc în zona comercianţilor, dominată de vânzătorii de suveniruri făcute pe vreun vapor ori aduse din China. Brelocuri ţipătoare, jucării ce scot zgomote stridente şi tineri tuciurii ce te provoacă să tragi la ţintă în speranţa câştigării unei şampanii ieftine dau nota dominantă a zonei.
Cea mai animată parte a centrului Zalăului ocupat de Zilele Cetăţii este, ca de fiecare dată, cea în care au fost instalate caruselele şi toboganele gonflabile pentru copii. Părinţii şi bunicii s-au grăbit încă de la prânz să îşi golească buzunarele pentru a le face pe plac celor mici.

Distracţia cea mare este aşteptată, însă, pentru seara aceasta, când pe scena din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor sunt aşteptaţi să urce CRBL şi Anda Adam. Mâine, este rândul rapper-ului german Nana şi a artiştilor autohtoni Andreea Bălan şi Like Chocolate.

Distribuie:

Postaţi un comentariu