Succes. Peste 1.000 de spectatori la festivalul de film CineLatino

Proiecţiile au avut loc pe platoul din faţa Prefecturii şi la Casa Municipală de Cultură (foto – Tenaris)

Cea de-a doua ediţie a festivalului de film Tenaris CineLatino, desfăşurată săptămâna trecută pe platoul din faţa Prefecturii şi la Casa Municipală de Cultură, a adus în faţa marelui ecran peste o mie de zălăuani iubitori ai celei de-a şaptea arte.

Potrivit organizatorilor, cel mai popular film din festival s-a dovedit a fi „Poziția copilului”, pelicula care a câștigat marele premiu la prestigiosul festival de film de la Berlin, 450 de persoane fiind prezente la proiecţia găzduită de Casa Municipală de Cultură din  Zalău. Actrița Natașa Raab a fost prezentă la proiecţie și a discutat cu spectatorii la final.

La festivalul din Zalău a fost prezentă, ca invitată specială, şi Estefania Larraín, regizor artistic al filmului „Nu”, pelicula care a deschis evenimentul cu o proiecţie ce a avut loc pe platoul din faţa Prefecturii.

„Nu”, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin, prezintă povestea campaniei publicitare care a dus la căderea dictaturii militare a generalului Augusto Pinochet în 1988, în urma unui referendum organizat la presiunea comunității internaționale.

„România a avut o dictatură de stânga, iar Chile o dictatură de dreapta, aproape fascistă; în România regimul a căzut printr-o revoluție, iar în Chile printr-un referendum. Însă între cele două situații sunt multe asemănări și mi-a făcut plăcere să văd deschiderea spectatorilor din România pentru acest film. În plus, m-a surprins interesul oamenilor de aici pentru situația actuală din Chile și evoluția țării mele în perioada de după dictatură”, a spus Larraín.

Evenimentul de la Zalău a fost organizat de TenarisSilcotub, Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Fundacion PROA, în colaborare cu Primăria Municipiului Zalău și Casa Municipală de Cultură Zalău. Tenaris CineLatino reprezintă o inițiativă culturală a companiei TenarisSilcotub, prin care aceasta înlesnește accesul la cinematografia și cultura sud-americane, precum și dialogul între oamenii din regiuni și culturi diferite.

Explicaţie FOTO Proiecţiile au avut loc pe platoul din faţa Prefecturii şi la Casa Municipală de Cultură

Distribuie:

Postaţi un comentariu