Peste jumatate dintre profesori nu au luat examenul de definitivat. Cea mai mică notă: 1, 45

Rezultatele au fost afişate în jurul orei 13.00

Ministerul Educaţiei a afişat marţi, 23 iulie, rezultatele parţiale, înainte de contestaţii, la examenul de definitivat. În Sălaj, au reuşit să ia note peste 8 şi să promoveze, astfel, examenul, mai puţin de jumătate dintre candidaţii prezenţi.

Potrivit informaţiilor primite de la inspectorul şcolar Ioan Opriş, din cei 132 de candidaţi care au predat lucrările la finalul examenului, 56 au reuşit să obţină note peste pragul de promovare, care anul acesta a fost stabilit la nota 8. Procentul de promovare la nivel de judeţ este, astfel, de 49, 24 la sută.

Niciunul dintre candidaţi nu a reuşit să facă o lucrare perfectă, de nota 10. Cea mai mare notă obţinută în Sălaj este de 9, 8 şi aparţine unui candidat de la psihopedagogie specială, Kiss Reka, de la Centrul Şcolar pentru Educaţiei Incluzivă Şimleu Silvaniei. La polul opus este un profesor de sport de la Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu” Jibou, notat cu 1, 45.

Candidaţii nemulţumiţi de nota obţinută au termen până miercuri, 24 iulie, la ora 15.00, să depună contestaţii. Contestaţiile se depun la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” Zalău, acolo unde a fost şi centrul de examen. Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi afişate sâmbătă, 27 iulie.

Reamintim că la acest examen s-au înscris, în judeţul nostru, 145 de candidaţi. Cinci nu s-au prezentat din start, iar opt au părăsit sala după ce au văzut subiectele, abandonând, oficial, examenul. Precizăm că promovarea acestui examen este obligatorie pentru rămânerea în învăţământ al unui cadru didactic, fiecare având dreptul la trei încercări pentru a promova. Potrivit metodologiei, „personalul didactic se poate prezenta la examen în trei sesiuni, în cel mult cinci ani de  la finalizarea stagiului”, stagiul fiind stagiu cel puţin un an la catedră sau ore de predare echivalente normei de un an.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu