Oficial, frigul continuă în şcolile din Zalău

Primarul Radu Căpîlnaşiu spune că varianta montării de centrale termice pe gaz nu este bună

Primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu, a precizat, luni, într-o conferinţă de presă, că problema asigurării încălzirii în unităţile de învăţământ din oraş va putea fi rezolvată abia după 21 octombrie, dată la care Tribunalul Sălaj ar urma să se pronunţe asupra legalităţii contractului de vânzare – cumpărare a reţelei de termoficare a oraşului dintre fostul distribuitor al agentului termic, E Star Distriterm, şi firma – mamă din Ungaria E Star Alternativ Energia Szolgaltato Nyrt Budapesta.

„Dacă în urma procesului din 21 conducta rămâne la E Star Budapesta, cumpărăm conducta de la ei. Dacă se anulează contractul şi conducta revine la E Star Distriterm, rezolvăm cumva cu lichidatorul”, a declarat primarul.

Până atunci, şcolile – principalii beneficiari ai sistemului centralizat de încălzire – ar urma să se descurce cum pot. În ultimele zile, mai multe unităţi de învăţământ din Zalău şi-au scurtat programul pentru a-i ţine pe copii cât mai puţin în frig, iar grădiniţele au cerut ajutorul părinţilor pentru a aduce sau cumpăra pentru fiecare sală de grupă radiatoare sau calorifere electrice. Primarul sugerează că asta ar trebui să fie, cel puţin deocamdată, soluţia general valabilă. „O să intervenim şi noi, acolo unde este cazul, să facem cablaje suplimentare, astfel încât să nu cedeze reţeaua electrică”, a completat el.

În paralel cu aceste soluţii de compromis, în majoritatea unităţilor de învăţământ din judeţ s-au făcut luni probe pentru furnizarea încălzirii. Pentru că au înţeles că de marţi se va da căldură, reprezentanţii unităţilor de învăţământ i-au anunţat pe copii că se revine la programul normal. Radu Căpîlnaşiu nu a confirmat, însă, că se începe furnizarea căldurii, insistând că este vorba, în acest moment, doar de „probe”.

Referitor la varianta montării în şcoli a unor centrale termice, primarul Zalău a lăsat să se înţeleagă cât se poate de clar că în acest moment nu se numără printre opţiunile municipalităţii. „Este greu să faci asta în timp scurt. Dacă la grădiniţe şi la unităţile mai mici termenul s-ar putea reduce la o lună şi jumătate, la unităţile de învăţământ mari, cu centrale de mare capacitate, se intră pe licitaţie publică şi termenele sunt mult mai lungi”, susţine el.

Reamintim că este al doilea sezon rece în care asigurarea căldurii în şcoli este o chestiune lăsată la bunăvoinţa unei firme private. Problemele au început în 2012, când firma care concesionase în 2010, pe 49 de ani, serviciul de distribuţie şi transport a agentului termic în sistem centralizat, E Star Distriterm (un parteneriat între Primăria Zalău şi E Star Alternativ Energia Szolgaltato Nyrt Budapesta), a anunţat că doreşte să întrerupă contractul, pe motiv că nu i se asiguraseră condiţiile de care avea nevoie pentru a se dezvolta. Dificultăţile noului distribuitor al agentului termic, Uzina Electrică (societate din subordinea Consiliului Local), şi a Primăriei Zalău în privinţa asigurării căldurii în sistemul centralizat după retragerea E Star sunt legate de faptul că aproximativ 10 kilometri din conducta magistrală de termoficare a oraşului se afla în proprietatea firmei, care, înainte de a intra în faliment, a vândut firmei-mamă tronsonul respectiv.

Primăria Zalău, deşi în luna martie a convenit cu reprezentanţii firmei din Budapesta răscumpărarea tronsonului la preţul de 1.450.000 de lei (mult sub preţul plătit de firmă atunci când a cumpărat conducta de la Uzina Electrică), nu a mai finalizat tranzacţia pe motiv că nu este clar cine este proprietarul legal al conductei.

Distribuie:

Postaţi un comentariu