Joi soseşte prima tranşă de conservă de porc pentru pachetele de ajutoare de la UE

La Zalău, distribuirea se face la un punct termic de pe strada Avram Iancu

În depozitul din Sălaj ajunge joi, 24 octombrie, prima tranşă de conserve de carne de porc incluse anul acesta în pachetele de ajutoare de la UE.

Potrivit informaţiilor primite de la Alexandru Başa, directorul adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj, este vorba despre 18, 9 tone, ce vor fi distribuite, vineri, 25 octombrie, către primăriile din judeţ, astfel încât acestea să ajungă cât mai repede la beneficiari. Restul conservelor, în cantitate de 45, 2 tone, vor ajunge în Sălaj în două transporturi, unul în 8, altul în 11 noiembrie.

Reamintim că distribuirea ajutoarelor de la UE a început, în urmă cu aproximativ două săptămâni, fără a fi date pachetele complete, pentru că nu ajunseseră încă aceste conserve de de porc (trei pentru fiecare persoană, cântărind 1, 2 kilograme). Sălăjenii au primt, astfel, 17 kilograme de făină albă, nouă kilograme de făină de mălai, cinci litri de ulei, un pachet de paste, un borcan de zacuscă, unul de miere, trei kilograme de zahăr şi 800 de grame de roşii în bulion.
Pe listele beneficiarilor acestor ajutoare figurează, la nivelul judeţului, 37.516. Este vorba despre persoane care primesc ajutor social, persoane cu handicap grad I şi II,   pensionari cu venit până la 400 de lei şi persoane cu pensie specială până la 400 lei, şomeri, atât cei indemnizaţi cât şi cei neindemnizaţi.

Distribuie:

Postaţi un comentariu