Indicatoare rutiere plantate în mijlocul trotuarului pe DN 1H

Lucrătorii au montat stâlpii pentru indicatoarele rutiere în mijlocul trotuarului

Locuitorii din comuna sălăjeană Vîrşolţ sunt revoltaţi de câteva zile după ce au constatat că firma care montează indicatoarele rutiere pe DN 1H, recent reabilitat, nu a găsit alt loc pentru ele decât în mijlocul trotuarului ori în faţa garajelor.

Miercuri, primarul comunei, Breda Lajos, a chemat presa locală, dar şi pe reprezentanţii Instituţiei Prefectului,  să vadă „grozăvia”. „Se montează indicatoare rutiere în mijlocul trotuarelor. Au vrut să monteze unul şi pe o proprietate privată, dincolo de gardul omului, pe motiv că aşa este proiectul. Când le-am atras atenţia, ne-au spus că ei montează şi pe hornul clădirii dacă vor muşchii lor”, spune primarul.

Şeful Secţiei Sălaj a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Mircea Crişan, spune că problema a fost sesizată şi de o comisie ce a venit marţi de la Bucureşti (de la companie) pentru vizualizarea sectorului de drum în vederea recepţiei. Ea a fost trecută, alături de alte nereguli sesizate, într-un proces verbal predat consultantului, care a primit sarcina de a le remedia până la recepţia ce ar urma să aibă loc în perioada următoare.

Prefectul Ionel Ciunt ne-a declarat că o parte dintre problemele cu indicatoarele au fost rezolvate în cursul zilei de miercuri, restul urmând să fie soluţionate în perioada viitoare.

Distribuie:

Postaţi un comentariu