Iarna vine la Zalău cu facturi mai mari la încălzire

Zălăuanii se încălzesc cu gaze naturale

Pentru că marea majoritate a locuitorilor din Zalău se încălzesc cu centrale termice individuale ce funcţionează cu gaze naturale, creşterea preţului la acest tip de combustibil cu aproximativ 10 la sută în acest an va avea ca efect direct facturi mai mari la încălzire pentru zălăuani.

Adriana, o zălăuancă din Dumbrava Nord, spune că dacă iarna trecută a plătit, în medie, 350 de lei pe lună factura la gaz, acum, cu majorările de preţ operate deja, se aşteaptă la cel puţin 400 de lei pe lună. Ea recunoaşte că factura ar fi mult mai mică dacă ar fi reuşit să izoleze termic, împreună cu vecinii, blocul în care locuieşte, dar spune că veniturile foarte mici pe care le au cu toţii i-au împiedicat să facă asta. „Chiar şi aşa, aş plăti dacă aş şti că primesc ceea ce plătesc, adică un gaz de foarte bună calitate, cu putere calorică mare. Dar sunt sigură că nu primim asta şi suntem înşelaţi”, spune femeia.

Simona locuieşte la etajul IV, pe strada Armoniei, şi spune că fără a se lefăi în căldură, a plătit iarna trecută câte 300 de lei pe lună pentru gazele naturale. Şi ea este nemulţumită pentru că, la suma destul de mare plătită, temperatura din apartamentul său cu trei camere nu este suficient de mare pentru a se asigura confortul pe care şi l-ar dori. Cât despre iarna care se apropie, Simona nu poate decât să spere că nu va fi una foarte lungă.

Nici pentru puţinii zălăuani care mai sunt racordaţi la sistemul centralizat de încălzire lucrurile nu stau mai bine. Chiar dacă preţul gigacaloriei facturat populaţiei nu a fost majorat, rămânând la 170 de lei (diferenţa până la 551 de lei pe gigacalorie, la cât a fost aprobat preţul final pentru energie termică furnizată populaţiei de către Uzina Electrică, fiind asigurată, sub formă de subvenţie, de la bugetul local), facturile la încălzire nu sunt mai mici decât în cazul celor ce se încălzesc pe gaz. Din contră! Potrivit datelor primite iarna trecută, valoarea medie a facturilor emise pentru luna decembrie pentru un apartament cu o cameră a fost de 140 de lei, preţ ce include energia termică pentru încălzirea locuinţei, energia termică pentru încălzirea apei, apa rece din care se obţine apa caldă şi canalizarea. Pentru un apartament cu două camere, valoarea medie a facturii a fost de 250 de lei, iar pentru unul cu trei camere, 340 de lei. Cea mai mare factură emisă în decembrie a fost de 426 de lei şi a fost emisă unei familii formate din patru persoane, ce locuieşte într-un apartament cu trei camere.

În sistemul centralizat de încălzire au mai rămas, însă, doar locatarii blocurilor de locuinţe sociale şi o parte din instituţiile publice din oraş.

Distribuie:

Postaţi un comentariu