Finanţele judeţene au pierdut 50 de posturi prin reorganizare

Sursa foto: magazinsalajean.ro

Transformarea prin reorganizare a Direcţiei Generale de Finanţe Publice Sălaj în Administraţie de Finanţe Publice (AFP) a redus cu 50 numărul de posturi din organigrama instituţiei, 22 de angajaţi fiind disponibilizaţi.

‘Am avut în cursul anului 2013 un proces de reorganizare a ANAF-ului şi implicit a direcţiilor judeţene de finanţe publice. Acesta direcţiilor judeţene generale de finanţe publice cum s-au numit practic s-au desfiinţat şi locul lor a fost luat de Direcţia Generală Regională de Finanţe Publice Cluj, cu şase administraţii de finanţe publice judeţene. (…) Înainte de reorganizare aveam în statul de funcţii 345 de posturi. Prin ordonanţa de reorganizare s-au eliminat posturile vacante, în număr de 17 câte am avut atunci, 11 persoane au trecut la direcţia regională, şi 22 de persoane au încheiat raporturile de muncă cu administraţia noastră. Deci de la 345 de persoane în statul de funcţii am ajuns la 295 la ora actuală şi de de aici pornim’, a declarat vineri, în cadrul şedinţei lunare de Colegiu prefectural, Laurenţiu Butiri, şeful AFP Sălaj.

Potrivit sursei citate, noua instituţie nu avem personalitate juridică, serviciile suport, precum cele de personal, salarizare sau audit fiind preluate de direcţia regională din Cluj.

În acelaşi context, Butiri a precizat că, în opinia sa, modificarea legislaţiei privind insolvenţa firmelor este binevenită, deoarece actuala formă a legii avantajează debitorii în defavoarea creditorilor. El a menţionat că în Sălaj există peste 400 de firme în insolvenţă, dintre care doar circa 60 îşi achită obligaţiile curente.

Distribuie:

Postaţi un comentariu