Douăzeci de proiectile din Al Doilea Război Mondial, găsite în zona gării din Zalău

Gara din Zalău / Sursa foto: salajulpenet.ro

Un număr de 20 de proiectile de artilerie din Al Doilea Război Mondial au fost descoperite cu prilejul lucrărilor de reabilitare a Gării din Zalău, începând cu anul 2012 şi până în prezent, pirotehniştii din Sălaj fiind solicitaţi în numeroase rânduri pentru a dezamorsa muniţia de război.

‘Începând cu anul 2012 şi până în prezent pirotehniştii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj au avut circa 16 misiuni de asanare a muniţiei de război. În zona Gării din Zalău au fost descoperite 20 de proiectile de artilerie de diferite calibre, de producţie rusească, din Al Doilea Război Mondial, îngropate la un metru, un metru şi jumătate adâncime. Ultimele două proiectile a fost asanate ieri şi azi’, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Lucian Jacodi, purtător de cuvânt al instituţiei menţionate.

Potrivit istoricului Marin Pop, de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, prezenţa proiectilelor se datorează faptului că prin zonă a trecut frontul de război, în octombrie 1944.

‘Frontul a trecut prin această zonă. Zalăul a fost eliberat în 17-18 octombrie. O săptămână mai târziu, trupele române care au eliberat Zalăul au ajuns la Carei, eliberând ultima brazdă de pământ românesc. Astfel de proiectile se găsesc cu siguranţă în mai multe zone, dar în zona gării ele au fost descoperite datorită lucrărilor din zonă din ultima perioadă’, a precizat Marin Pop.

Gara din Zalău se află într-un amplu proiect de reabilitare şi modernizare, finanţat cu fonduri europene şi de la bugetul de stat.

Distribuie:

Postaţi un comentariu