Descoperire explozivă în podul casei

Pirotehniştii au preluat proiectilul

Un sălăjean din Zăuan a avut parte de o surpriză nu tocmai plăcută când, în timp ce lucra în podul casei pentru a amenaja acolo o mansardă, a dat peste un proiectil de artilerie de calibru 47 de milimetri, ascuns acolo, probabil, de foştii proprietari ai casei. Bărbatul a chemat în ajutor echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Porolissum al judeţului, care a luat proiectilul şi l-a transportat în condiţii de siguranţă în vederea distrugerii.

„Pe această cale, recomandăm cetăţenilor ca, la găsirea unor elemente de muniţie neexplodată, să anunţe cel mai apropiat post de poliţie sau pompierii la numărul de urgenţă 112, fără a le atinge sau schimba poziţia acestora”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, Lucian Jacodi.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu