Oaza de relaxare a „chiulangiilor”

Foto: Dan Bodea

„Ar fi bine ca profesorii să nu își mai pună orele la prânz, când mi-e foame mie”

Joi, ora 11:30. Stațiile de autobuz sunt pline de tineri cu ghiozdane în spate. Sunt veseli și nerăbdători să ajungă autobuzul. Nu e nevoie să fii un geniu pentru a-ți da seama care e destinația acestor adolescenți și a celor care așteaptă la fel de neliniștiți în următoarele stații. Troleibuzul 25 ajunge. „Mi-e o foame de lup”, spune unul dintre ei. „Eu am chef să mă uit la un film. Chiar așa… Mergem la un film după ce mâncăm? Oricum nu mai ajungem la ultima oară…” După ce au hotărât că vor face întocmai, s-au așezat, continuându-ți discuția despre filmele disponibile în această perioadă. La următoarele opriri, alte ghiozdane colorate își fac loc printre călători. O domișoară cochetă, cu sprânce negre și buze roșii, asortate întocmi cu insignele ce îi accesorizeză geanta, coboară prima în stația situată vizazi de Iulius Mall. E urmată de alți elevi, studenți, dar și persoane mai în vârstă. La intrare se întâlnește cu o gașcă formată din câțiva puști și merg ață la etaj, unde, cel mai probabil vor servi prânzul, la fel ca alți zeci de adolescenți. Oferta e vastă, pentru toate gusturile. Mesele sunt extrem de colorate: tăvițele roșii, ambalajele în care e servită mâncarea la fel, dar toate acestea sunt întrecute de râsul colorat al celor care au ales să își petreacă ultimele ore făcând cu totul altceva decât ceea ce trebuie.

Fiind situat în apropierea Colegiului Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr”, Liceului Teoretic Creștin Pro Deo, Liceului Tehnologic „Alexandru Borza”, Liceului UECOM Spiru Haret, dar și în apropierea Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” și a Facultății de Științe Economice din cadrul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, mall-ul din Gheorgheni este oaza perfectă pentru elevii și studenții care doresc să ia o pauză de la cotidian, chiar și în timpul programului. Unde să mai punem faptul că este extrem de ușor de ajung aici cu un mijloc de transport în comun, ceea ce îi permite mall-ului să „ascundă” chiulangii chiar și de la școli sau licee ceva mai îndepărtate.

1IMG_9794

Fug mai ales de la orele de religie

În zona de food court, tinerii nu sunt deloc stresați că ar putea fi prinși în timpul unei escapade, fie ea și culinară, în timpul programului de studiu. „Fuga de la ore” a evoluat de-a lungul timpului, astfel că acum, elevii nu mai aleg locuri retrase pentru a chiuli, ci, din contră cele mai aglomerate locații, unde se pot pierde cu ușurință printre trecători. Ba mai mult, de ce să te ascunzi într-o cafenea de cartier, când ai aici mai multe cafenele la picioare și posibilitatea de a-i cumpăra doamnei diriginte un buchet frumos de flori, să nu se supere că ai întârziat din nou la ora ei. Asta dacă ai de gând să te întorci la școală în ziua respectivă.

Ionuț tocmai a terminat de mâncat. Cu burta plină, preferă să fie sincer: „Îmi place să mănânc aici, sunt tot felul de restaurante. Îmi place să mănânc la Subway, la KFC, îmi plac dulciurile de aici, iar Auchan este cel mai ieftin magazin. Fug frecvent de la liceu pentru a veni aici, la ora prânzului. Ar fi bine ca profesorii să nu își mai pună orele la prânz, când mi-e foame mie. Fug mai ales de la orele de religie”, spune acesta.

“Am intrat la Pedagocic. La Iulius Mall”, bucuria unui elev admis la un liceu din apropierea unui mall din Cluj

Dan a venit la mall împreună cu o colegă. Se plimbă liniștiți și mărturisesc că deși e ora 12:00, nu au de gând să se întoarcă astăzi la școală. „Vin de obicei la mall pentru a merge la cumpărături. Magazinul meu preferat este Zara. Vin cam la două trei zile în mall pentru cumpărături. Sunt elev în clasa a XII-a. Vin împreună cu colegii să mâncăm, în pauze sau în orele mai puțin importante, gen religie, muzică, sport sau pur și simplu plecăm la prânz de la ultimele ore. Nu stăm până la 13:00 sau până la 14:00, plecăm la 12:00. De obicei, când plecăm de la școală, venim la mall. Unde să mergem? Mâncarea e principala atracție. Pe profesori nu îi interesează unde mergem noi. Nu încep să ne caute prin mall-uri, așa că noi stăm liniștiți. Dacă vedem totuși că e ceva suspect, ne pierdem prin mulțime, dar nu prea se întâmplă. Ne pun absenți și gata. Eu de exemplu, nu mai reușesc să merg pe acasă, pentru că am după-amiază antrenament și trec pe aici să mânânc”, explică elevul în vârstă de 18 ani, de la Liceul cu Program Sportiv.

1IMG_9790

Putem trăi și fără mall

Studenții sunt ceva mai rezervați în ceea ce privește chiulitul de la cursuri sau seminarii. „Elevi vin la mall din cauza opțiunilor pe care le au aici. În mall poți să faci multe lucruri: poți merge la film, la cafea, poți să mănânci ceva, poți să îți faci și cumpărăturile. Înainte nu puteai alege atât de mult. Mergeai undeva, într-un local dacă aveai chef să mănânci o pizza, de exemplu. Aici vii, te întâlnești și cu prietenii și apoi te decizi ce vrei să faci. E un loc bun pentru cei care chiulesc, un loc în care, cu siguranță nu se vor plictisi. De la facultate nu am chiulit prea mult, pentru că acum am foarte mult timp liber și practic îmi permit să fac ceea ce doresc,   dar în liceu chiuleam și eu, bineînețeles, că este un lucru specific vârstei de liceean. De la facultate încă nu am fugit. Vin la mall în pauze, dacă mai am nevoie de ceva sau dacă vreau să mânânc”, spune Iulian Popa, în vârstă de 20 de ani.

Maria locuiește aproape de mall și spune că vine aici aproape în fiecare zi. „Vin la cafea, vin să îmi fac cumpărăturile, în general și mai ales acum de Moș Nicolae și de Crăciun, când sunt oferte bune. Mi se pare foarte interesant că sunt organizate în această perioadă tot felul de spectacole pentru copii, pentru că am nepoți și chiar merită să vină să vadă programele dedicate lor. Ce nu îmi place la mall,   e faptul că, mai ales la Auchan, stai foarte mult la casă, nu lucrează toți operatorii și e foarte aglomerat tot timpul”, povestește studenta în vârstă de 22 de ani. Aceasta spune că nu s-a mutat în Gheorgheni din cauza mall-ului, deși a auzit că se poartă, locuind în zonă încă dinainte ca Iulius Mall să existe. „E un loc ok, unde poți să îți iei de toate, bei o cafea, mergi la sală, ai unde să îți lași copilul, dacă e cazul, dar nu mi se pare că acesta îți poate schimba viața în vreun fel. Când eram mică nu era mall-ul și mergeam în magazinele din centru care sunt și acum și ne făceam de acolo cumpărturile. E util, dar putem trăi și fără”, spune tânăra.

Un grup de studente trec în grabă pe lângă decorațiunile de Crăciun. „Ne pare rău, ne grăbim să ajungem la seminar”, e tot ceea ce putem obține de la acestea. Tocurile foarte înalte și plasele mult prea pline nu le lasă să se grăbească pe cât și-ar dori, dar până la FSEGA nu e așa mult. Alexandra, în vârstă de 20 de ani e și ea studentă la FSEGA. A terminat cursurile pe ziua de astăzi și a decis să se relaxeze în mall. „Vin aproape zilnic aici pentru a lua prânzul și pentru cumpărături. Nu am un magazin preferat sau un brand preferat. Când îmi găsesc ceva ce îmi place, nu mă uit la firmă și îmi cumpăr. Locuiesc în Zorilor, sunt studentă la FSEGA și fiind atât de aproape de mall, mi-e cel mai ok să mănânc aici. Vin o mulțime de colegi. Nu cred că există ceva care să nu îmi placă la mall, îmi place totul. Aglomerația e cea care mă enervează, dar asta nu ține de modul în care e structurat mall-ul și de utilitatea acestuia. În rest totul e ok. În localitatea din care vin eu nu este mall. Acasă ieșeam cel mai mult în cafenele. Aveam cafenelele noastre preferate în care chiuleam și de la școală. Acum, mai ales la ora prânzului, mall-ul este plin de elevi”, povestește adolescenta.

1IMG_9796

Mall-ul o soluție de compromis

Nora este studentă în ultimul an la medicină. Pregătirile pentru viitoarea profesie nu îi permit să își piardă prea mult timpul și mai ales în mall, unde, spune aceasta, nu e deloc sănătos să stai un timp îndelungat din cauza aglomerției și a aerului condiționat. „Vin la mall cam o dată pe săptămână, pentru că îmi fac cumpărăturile la supermarket. E cel mai ușor, sunt toate la un loc și găsești rapid lucrurile de care ai nevoie. Făcând abstracție de Auchan, mi se pare că în celelelate magazine lucrurile sunt mai scumpe decât în magazinele din oraș. E foarte aglomerat, mai ales în weekenduri. Cel mai bine e dacă poți să vii în timpul săptămânii, dimineața. Numai că, având servici sau școală nu prea îți permiți lucrul acesta. După- masa și seara, dar și în weekenduri e aglomerat, cred că lumea vine să se distreze la mall, în general. Poate și din cauza faptului că lumea nu își permite să meargă altundeva în weekend. E în oraș, e aproape și nu cred că multă lume din România își permite să iasă la munte sau la țară, la sfârșit de săptămână. E o soluție de compromis, până la urmă. Oricum nu mi se pare o idee mult prea bună că își aduc copiii la mall. E gălăgie mare, se fumează în unele locuri, nu mi se pare bine să îi aduci aici la joacă. E multă lume, ceea ce înseamnă că e o posibilitate mult mai mare să ia o răceală”, spune viitorul medic.

În ceea ce privește fugitul de cursuri sau seminarii, studenta spune că viitorii medici nu își permit acest lux: „Dacă cei de la FSEGA pot să mai fugă de la curs sau de la seminarii, noi cei de la medicină nu ne permitem să lipsim, pentru că trebuie să plătim pentru orele respective. E un pic diferită situația la noi. Am avut o colegă care a făcut și FSEGA și medicina în același timp. Acest lucru a fost posibil pentru că la FSEGA nu era prezența obligatorie”, povestește Nora.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

La ora 14:00, stația e din nou plină de tineri. Zona de food court, la fel. După această oră, elevii intră în legalitate, studenții fiind cei care ar putea „fenta” sistemul. Și nu sunt puțini cei care apreciază mai mult o porție de aripioare bine prăjite, decât un curs de două ore sau și mai rău, un seminar, la care trebuie, măcar din când în când, să mai spui câte un cuvânt, două. La mall, spui ce vrei și când vrei și preferabil, când nu ai gura plină.

Distribuie:

Postaţi un comentariu