Misterele Clujului din catacombe

În foarte multe ţări europene, pivniţele sunt folosite şi ca obiective turistice, buticuri, sau chiar spaţii comerciale. La noi, cele mai multe abia au fost valorificate ca baruri, câr­ciumi sau puburi. Deşi clădirile simbol ale Clujului au rezistat războiului, după Revoluţie au rămas în paragină, sau mai grav, au dispărut de tot. Faţa lor de astăzi nu mai păstrează măreţia de altădată, dar e­xem­ple de arhitectură din alte vremuri se mai pot găsi în catacombele clă­dirilor. După demolarea zidurilor şi bastioa­ne­lor vechii cetăţi me­die­vale, astăzi mai sunt doar câteva clădiri cu subsoluri autentice, însă gloria şi atmosfera altor vremuri nu au mai fost restaurate.

„Când venea căruţa cu marfă, se deschidea subsolul şi pe o trapă se lăsa marfa jos. Aţi văzut şi subsolurile care se întind până sub străzi. Pe timp de noapte, când nu exista iluminat public, un cetăţean care umbla pe lângă ziduri se putea împiedeca, fie de intrarea în subsol, fie de scările de urcare” – Virgil Pop, secretarul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice

Se spune că un tunel ar lega Biserica Sfântul Mihail de Cetăţuie, construit pe sub Someşul Mic. Legendele locale mai spun că bisericile Clujului ar avea cripte la subsol şi pasaje secrete prin care sunt legate de clădiri importante ale oraşului sau de locuinţe private. În anul 1999 s-a descoperit un cavou ce conţinea aproximativ 150 de morminte sub Catedrala Greco-catolică. Din inscripţiile funerare reieşea că mormintele aparţin unor familii maghiare de seamă ale istoriei Clujului. La subsolul casei în care s-a născut principele Ştefan Bocskai (Universitatea Sapientia), s-a descoperit un pasaj de trecere, cu înălţimea de 1 metru şi o lungime de 3-4 metri

Când au apărut şi în Cluj măsurile de sistematizare, după război, trecerea la urbanismul modern, a introdus rigoarea în stilul arhitectonic. Astfel au fost interzise în domeniul public treptele de urcat şi treptele pentru acces în subsol. „Acest acces în subsol a trebuit acoperit ca lumea să circule. În unele cazuri, accesul acesta avea şi un chenar şi părea clar că acolo e un tunel. Aşa lumea a boltit bucăţica asta de subsol, ca să folosească spaţiul. Ilegal pentru că era pe domeniu public, fiind pe trotuar şi nu proprietatea lui, iar unii l-au lărgit, că nimeni nu putea controla ceva sub pământ. Ulterior au fost ori închise, ori astupate”, explică arhitectul Virgil Pop. Subsolurile au suferit modificări în baza reglementărilor din timpul războiului, în cazul în care erau bombardamente să se poată ajunge la ieşirea din curte. Exista lege ca toate casele să-şi facă adăpost. „În Baia-Mare pe motiv că ieşirea la stradă a subsolului a fost făcută după alte reglementări şi nu aveau voie să-şi facă în stradă, la construcţiile din secolul al XVIII-lea, acele intrări directe n-au deranjat modernizarea oraşului au fost cuprinse în construcţie şi s-au păstrat”, precizează Virgil Pop.

Subsoluri controversate. În perioada Celui de-al Doilea Război Mondial a existat obligaţia ca subsolurile să fie transformate în adăposturi aeriene. „În acestea au fost făcute străpungeri, dintr-un subsol în altul pentru ieşiri de siguranţă. Povestea asta că subsolurile comunică şi sunt tuneluri s-a născut de fapt din chestia asta”, crede Virgil Pop. El povesteşte că, în subsolul clădirii de pe strada Napoca, colţ cu Piaţa Unirii, (subsolul în care e astăzi Clubul Vertigo) cu mult timp înainte de a fi deschis localul „tot umblam pe acolo cu potenţiali chiriaşi ai proprietarului şi cu proiectanţii lor şi un bătrân de acolo ne-a spus că el ţine minte că, în 1944, pe timpul războiului, era copil mic şi când a fost bombardamentul au trebuit să fugă în subsol toţi şi aici era un tunel mare pe sub clădire. El avea 6 ani, la copii mici toate li se par mai mari. Era şi speriat că-s bombe şi susţinea foarte convins că acolo era un tunel şi de fapt e clar că e chenarul de piatră făcut semicircular şi de acolo mai e încă o încăpere de 1 metru”, povesteşte arhitectul Virgil Pop. În urmă cu circa trei ani, câţiva muncitori de la Electrica au intrat cu un camion acolo în apropiere de clădirea din Piaţa Unirii nr. 2. „Urcând camionul pe trotuar la un moment dat s-a surpat trotuarul şi roata a intrat în interior. De fapt a dat peste bolta aceea care face accesul din subsol. Când l-au închis, l-au boltit la partea superioară”, îşi aminteşte arhitectul. Dar, tot el combate aceste ipoteze. „Greu de crezut legenda că există tunel de la Biserica Mihail spre Cetăţuie, pe sub Someş. Clujenii puteau face asta în Evul Mediu fără tehnologii? Asftel au ieşit poveşti, dar fără logică, de factură romantică, post-romantică în ideea că tot ce e tenebros, umbros şi necunoscut e interesant şi produce fiori. Dar o chestie de aşa amploare tehnică ar trebui să aibă scop”, povesteşte Virgil Pop.

Subsoluri sub trotuar. Prin măsuri de modernizare casele şi-au schimbat aliniamentul, au fost nevoite să se retragă sau să meargă mai în faţă. La casa care trebuia retrasă dacă vechiul subsol era în întregime sub pământ, nu demolau subsolul şi el intra puţin sub trotuar. La Cluj există mai multe subsoluri care se întind până sub trotuar. La Palatul Banffy de la Muzeul de Artă subsolul are o parte care nu e betonată, întrucât se păstrează mai bine dacă e cu pământ şi una din încăperi se întinde până în stradă. Spaţiilor subterane de la Palatul Banffy, care astăzi găzduieşte Muzeul de Artă din Cluj, au dimensiuni impunătoare dar ar necesita renovare pentru a fi transformate în săli expoziţionale inedite. Pivniţele mai dispun şi de două săli foarte înalte. De asemenea, casa de pe strada Memorandumului nr. 9, era o casă medievală care ieşea mai în faţă, iar în secolul XIX-lea când s-au făcut aliniamente, noua clădire a fost retrasă, ca să fie strada dreaptă, dar subsolul a rămas acelaşi. Aici au funcţionat, în ultimii ani, mai multe baruri, în prezent în acest subsol, care se întinde sub trotuar, este un bar nou „Phenomenon”, parte din  ca­fe­neaua L’Atelier.

Pivniţa Bisericii, club de fiţe. Când Clujul era zonă viticolă, Biserica Romano-catolică cerea zeciuială, adică 10% din producţia viilor Clujului. Acest vin trebuia depozitat, folosindu-se astfel cel mai mare subsol. Unde altădată se depozitau darurile localnicilor către biserică se află astăzi Clubul Diesel. Tot în Piaţa Unirii, colţ cu strada Napoca, se află un alt beci impozant, unde funcţionează acum clubul Vertigo. „Doar că acel subsol a fost alterat de trasformarea clădirii în secolul al XIX-lea când deasupra s-a construit o altă structură, iar pentru stâlpii de deasupra s-a turnat o fundaţie până jos. Subsolul uriaş are într-un colţ un stâlp care strică tot aspectul şi funcţionalitatea“, spune arhitectul Virgil Pop. O altă frumoasă pivniţă renascentistă clujeană se afla sub fosta cladire a Băncii Dacia Felix – din păcate, aceasta a fost distrusă.

Subsoluri de legătură. Grupul arhitectonic unde e Clubul Janis e compus din două clădiri medievale reconstruite în secolul al XIX-lea, când s-a făcut noua faţadă. Pe sub gang există un culoar de trecere dintr-o pivniţă în alta, întrucât avea acelaşi proprietar. Exact aceeaşi situaţie o întâlnim şi la clădirea unde era fostul Han Biasini, de pe strada Avram Iancu nr. 20. „Clădirile au un gang foarte mare pe mijloc pe unde intra poştalionul şi fiecare aripă are subsolul ei. Subsolul era construit din ziduri cu bolţi din cărămidă. Gangul de trecere era pentru căruţe şi poştalione. Există şi ziduri care fac legătura între cele două subsoluri ale aceleiaşi case”, explică Virgil Pop.

Subsoluri de clădiri celebre

Clujenii secolelor trecute aveau o ofertă bogată de hanuri şi bordeluri,  pentru toate categoriile sociale. În a doua jumătate a secolului XIX, pe actuala stradă Avram Iancu a apărut hotelul-han Biasini. Acesta aparţinea unui întreprinzător italian stabilit la Cluj, Gaetano Biasini. La Biasini au poposit în timpul revoluţiei de la 1848 personalităţi ca Bălcescu, Bariţiu şi Sandor Petofi. Hotelul Biasini era avantajat de faptul că, în faţa acestuia, se afla staţia de diligenţe (cu care se făcea în trecut transportul regulat de poştă şi de călători pe distanţe mai lungi; poştalioane),  care plecau înspre Ţara Românească şi chiar spre Istanbul.

În ultimii ani, după revoluţie, subsolul hotelului Biasini s-a fragmentat între noii locatari. În spatele impozantului hotel de altădată se află în construcţie un centru modern care va include un show room, un parking pe mai multe niveluri, supra şi subteran, mai multe birouri, săli expoziţionale şi un hotel.

Clădirea de pe strada Avram Iancu nr. 20 este încă un punct interesant al oraşului. Ea e „păzită” de câteva florărese cu jerbe, coroane şi flori fiind lângă intrarea în Cimitirul Hajongard. Alături mai e un mic local Biasini, care mai păstrează doar numele vechiului hotel. Vecin cu el e un comerciant de pompe funebre.

Locatarii povestesc cu nostalgie despre apartamentele lor, prin care ar fi trecut atâtea personalităţi ale vremii. La Biasini erau cele mai vestite petreceri studenţeşti ale Clujului. „În presa vremii apar date despre petrecerile studenţeşti care aveau loc la hotelul Biasini. Ziua de 10 mai, când se ţinea Ziua României, sărbătoarea naţională pe la jumătatea secolului al XIX”, povesteşte istoricul Vasile Lechinţan. Tot el spune că e posibil ca şi Caragiale să fi trecut pe acolo, având în vedere că în 1912 a trecut prin Cluj pe la „Societatea de Lectură a României”, din Cluj.

Interesant este faptul că subsolul fostului hotel Biasini a fost de mare folos pe timp de război când acolo era şi cazarmă. Compartimentat pentru fiecare proprietar, subsolul s-a păstrat cu pământ, bolta încă e în stare bună, însă înăuntru e acum umezeală mare, din cauza lucrărilor la viitorul imobil din curtea interioară.

Gaetano Biasini (1790-1847) a sosit în oraş ca instructor de spadă, iar după căsătorie a obţinut dreptul de cetăţean al Clujului. În 1818 a deschis o şcoală de spadă privată în clădirea Redutei, iar în 1824 o şcoală publică de spadă. În 1837 a cumpărat clădirea care funcţionase ca han şi a transformat-o în hotel. La parter era o cafenea, şi tot aici era staţia pentru cursa dintre Budapesta şi Bucureşti. (Distanţa Budapesta – Cluj era parcursă în vreme bună în trei zile.) Până la 1870, oficiul poştal local funcţionase în spaţiul închiriat de la hotel. Cafeneaua hotelului a devenit, în acea perioadă, locul favorit al studenţilor români, care organizau aici întâlniri şi manifestări. Tot la cafenea Nicolae Bălcescu şi Sandor Petofi au avut o serie de discuţii, prin care s-a încercat unificarea revoluţiilor de la 1848, discuţii eşuate însă din cauza unor divergenţe dintre cei doi lideri. La hotelul Biasini au stat: în noiembrie – decembrie 1846: Franz Lisztîn octombrie 1847: Sándor Petőfi împreună cu soţia saîn iulie 1849: Nicolae Bălcescu în mai 1853: Mór Jókai.

Clădirea a fost scoasă de pe lista monumentelor de patrimoniu şi a fost împărţită între mai mulţi proprietari.

[stextbox id=”custom” caption=”Re-naşterea cu termopane şi mansarde”]Arhitectul Virgil Pop Foarte spune că cel mai prost întreţinute sunt clinicile. „Li se schimbă ferestrele aberant, se pun termopane de nailon, sunt nepotrivite pentru un spital. Un spital are nevoie de schimbat aerul în interior, că termopanul şi tâmplăria etanşă, sau tâmplării cu ochiuri fixe arată oribil (dar sunt mai ieftine fără clanţă şi balamale). Tâmplăriile sunt ca ochii pentru o clădire. Enorm de multe clădiri sunt distruse de termopane. S-a ajuns că termopanul e un feţiş pentru românul de azi, dacă nu ai nu eşti om, ca gipanul. La spaţii comerciale e aberant, că termopanul sigilează spaţiul. E pentru spaţii de locuit, sau de birouri. Dacă deschizi des uşa, e aberant să ai termopan”, spune Virgil Pop. Apoi a venit explozia mansardelor. „Când stai într-o clădire comună, nu poţi avea spaţiu la discreţie. Acoperişurile sunt o chestie fină, nu le poţi face spaţii de locuit, dar lumea practică locuitul acolo, deşi e impropriu. Lumea înţelege greşit o lege de protecţie şi zice că trebuie protejată numai imaginea. Podul devine un etaj malformat, în loc de tavan ai încăperi strâmbe. Dar pentru ei e frumos.[/stextbox]