Clujeanca Neli Sekiguchi îi învață engleză pe japonezi

V-aţi imaginat vreodată cum e să trăieşti într-o ţară în care, anual, au loc peste 1.000 de cutremure, multe dintre ele peste 6 grade pe scara Richter? O ţară aflată la îmbinarea unor plăci tectonice extrem de instabile, cu vulcani activi, musoni puternici şi tsunami cu efecte devastatoare. O ţară care, deşi influenţată de aceste fenomene naturale grave, ne face pe mulţi dintre noi să rămânem, în foarte multe situaţii, muţi de admiraţie. Japonia, sauŢara Soarelui Răsare, fiindcă despre ea este vorba, e pentru mulţi dintre români la „capătul pământului”. Nu şi pentru Cornelia Gorun, o tânără din Cluj care trăieşte în arhipelagul nipon de mai bine de 12 ani. Cornelia este profesoară de limba engleză, este căsătorită cu un japonez şi împreună au un copil. Transilvania Reporter a stat de vorbă cu ea şi a aflat cum se trăieşte la aproape 9.000 de kilometri de casă, cum sunt percepuţi românii de către japonezi, ce face în timpul liber şi ce planuri are pentru următorii ani.

Pe actualul ei soţ l-a cunoscut din întâmplare. Era prin 2001, pe la începuturile internet-ului în România, când s-a întâmplat.

„Îmi plăceau Japonia şi cultura japoneză de mai de mult, dar nu mi-am propus să mă căsătoresc cu vreun japonez.  Am avut, însă, o prietenă din Cluj) care îşi dorea o astfel de căsătorie. Ea m-a rugat să o învăţ să utilizeze computerul şi e-mailul. Avea ea un prieten japonez cu care coresponda prin e-mail. După ce a învăţat să folosească internetul, ea mi-a postat şi numele meu pe acelaşi site. Acolo mi-am făcut şi eu o grămadă de prieteni din Japonia. Mulţi dintre ei au venit în Cluj şi m-am întâlnit cu ei, dar am rămas doar prieteni. Ultimul venit a fost actualul meu soţ”, îşi aminteşte Cornelia Gorun.

cornelia si sotul

Cornelia alături de soțul său

Salvat” din Bucureşti

Clujeanca spune că, spre deosebire de ceilalţi niponi care ajungeau în Cluj prin Budapesta, el a venit prin Bucureşti. „Deşi i-am explicat că e mai simplu si mai aproape prin Ungaria, el nu a ascultat. Aşa că n-am avut ce face şi m-am urcat în tren şi m-am dus la Bucuresti să-l «salvez». Nu prea am vrut să merg pana acolo, dar mă gândeam cum să-l las acolo singur printre străini şi poate să i se întâmple ceva rău. M -am dus la aeroport, l-am aşteptat, l-am adus acasă la noi, la Cluj, i-am arătat zona şi i-am tinut de urât timp de o săptămână. Asta a fost în mai 2001. Ne-am împrietenit bine”, rememorează clujeanca.

La Tokyo, toată lumea e zâmbitoare
Între timp, Corneliei i s-a ivit ocazia de a pleca într-o o excursie în Japonia.  „La revenirea în România, m-a cerut în căsătorie, iar eu am acceptat. În vara următoare, în 2002, am facut nunta la Cluj. L-am botezat şi pe el ca să putem face nunta la biserică”, povesteşte tânăra.

Astfel, a devenit Cornelia (Neli) Sekiguchi. Odată ajunsă în Tokyo, primele sale impresii au fost că e foarte, foarte cald şi că, parcă, toată lumea e … zâmbitoare. „Am ajuns acolo în iunie 2001. Tokyo e un oraş aglomerat, dar plin de viaţă, cu oameni în costum grăbiţi, cu clădiri noi înalte din sticlă şi oţel, iar între ele altele mai mici, din lemn, în stil vechi, şosele şi căi ferate suspendate sub care se găsesc diverse magazine şi restaurante. Şi multă lume zâmbitoare”, îşi aminteşte Cornelia.

„Cât timp am putere să lucrez, doresc să rămân în Japonia. Îmi place să mă simt apreciată şi să mi se acorde încredere totală. Iar salariul este foarte bun. Poate că la bătrâneţe mă voi întoarce în România”. Cornelia Gorun Sekiguchi.

Profesoară de limbă engleză la un liceu privat

Clujeanca şi soţul său locuiesc în oraşul Ageo, prefectura Saitama, situat la 35 de kilometri de Tokyo. „Nu se remarcă prin nimic deosebit. Este un oraş-dormitor pentruTokyo. Majoritatea celor care locuiesc aici fac naveta la Tokyo pentru serviciu. De la noi până în centrul capitalei se fac cam 40 de minute cu trenul, ceea ce este foarte acceptabil. Trenurile vin si pleacă la interval de 5 minute unul după altul, dimineaţa si seara între orele de vârf, şi din 15 în 15 minute în restul zilei în loc de tramvaie”, explică Neli Sekiguchi.

Cornelia lucrează ca profesoară de engleză la un liceu particular de fete din Tokyo, dar nu cu normă întreagă. Predă, în total, 10 ore pe săptămână şi câştigă aproximativ 160.000 de yeni pe lună. Adică aproape 5.300 de lei. „Destul de bine, zic eu. Din când în când mai predau limba română la Ministerul Afacerilor Externe sau la diferite companii”. Soţul Corneliei este inginer în domeniul construcţiilor civile.

Japonezii, foarte atenţi cu europenii

După 12 ani trăiţi în arhipelagul nipon, clujeanca a reuşit să-şi creioneze câteva idei vizavi de populaţia autohtonă. „Japonezii sunt, în general, deschişi faţă de străini, mai ales faţă de cei din rasa albă, şi se poartă foarte atent şi grijuliu cu ei. Unii europeni se simt jigniţi de atitudinea lor prea îngăduitoare. Cred că se simt luaţi de fraieri, de oameni care nu s-ar descurca singuri în Japonia. Eu, personal, mă simt bine cu ei”, mărturiseşte profesoara din Cluj.

„Am povestit cu colegii străini de la școala unde predau. Cel mai mult apreciază siguranța de care se bucură în Japonia. Povesteam despre faptul că poți să tragi liniștit un pui de somn în trenurile locale, cu care se face zilnic naveta, fătă teamă ca te jefuiește cineva. Alt coleg povestea ca într-un din zilele trecute, la ieșirea dintr-o cafenea s-a trezit «fugărit» de un japonez. Își uitase smartphone-ul pe masă, iar japonezul fugea după el sa i-l înapoieze”, mai spune Cornelia Sekiguchi.

Când vine vorba de România şi români, nipponii îi amintesc pe Nadia Comăneci, Dracula şi maratonista Lidia Şimon. „Unii mai ştiu de Maramureş şi de Delta Dunării. Confundă România cu Bulgaria şi au impresia că vorbim o limbă asemănătoare cu rusa, de vreme ce suntem aşa de aprope geografic de ţara condusă de Putin”.

Micuțul Yusei,   alături de tatăl său

Micuțul Yusei, alături de tatăl său

Acasă în timpul celui mai devastator cutremur din Japonia

În ţara în care, potrivit studiilor, ar avea loc peste 1.000 de cutremure pe an, populaţia autohtonă nu este panicată de seisme. „Locuind in Japonia, cutremurele sunt ceva obişnuit, avem cam un cutremur (de aproximativ 3-4 grade pe scara Richter) la o săptămână. Mai deosebit a fost curemurul din 11martie 2011 (de 9 grade pe Richter – n.red.). În zona Saitama, unde locuim noi, nu a fost aşa de puternic, cam 6 grade, nivel la care orice clădire rezista. În comparaţie cu altele, a durat foarte mult. Un cutremur obişnuit durează maximum 20 de secunde, dar acesta a ţinut cam 5 minute. In acea zi, vinerea, pe la ora 14.40, eram acasă, din fericire. Nu ne-am speriat prea tare, ştiind că imobilul nostru rezistă, dar Yusei, băiatul nostru, a fost aproape şocat din cauza sertarelor din bucătărie care se tot deschideau şi se închideau singure. Lui i s-a părut că nu se mai termină. S-au întrerupt curentul electric şi gazul. În caz de cutremur, alimentaţia cu gaz şi curent electric este progamata să se întrerupă pentru evitarea incendiilor”, rememorează acel tragic eveniment Cornelia Sekiguchi.

Cutremurul din 11 martie 2011, având 9, 03 magnitudine, s-a produs la 70 km de coastele nord-estice ale Japoniei, la o adâncime de 32 de kilometri, la ora locală 14, 46. Tsunami-ul produs în urma  cutremurului a avut până la 40de metri înălţime, lovind in interiorul uscatului până la 10 kilometri de la ţărm. A mutat vapoare, maşini, a distrus total aproape 130.000 de locuinţe, iar circa un milion au suferit distrugeri parţiale. Au fost înregistrate 15.8881 de decese, 6.142 de răniţi, iar 2.668 de persoane au fost date dispărute. Centrala nucleară de la Fukushima a fost grav afectată, luni întregi specialiştii luptându-se să o stabilizeze. Rezidenţii pe o raza de zeci de kilometri au fost evacuaţi din cauza radiaţiilor. Pagubele produse de cutremur, tsunami şi toate câte au urmat au depăşit, conform specialiştilor nipponi, citaţi de mass-media japoneze, 235 miliarde de dolari. Se crede ca este cel mai costisitor dezastru natural din toate timpurile.

Yusei Sekiguchi

Yusei Sekiguchi

Ţine legătura permanent cu România şi cu Clujul

Cornelia spune că în zona în care locuieşte nu sunt români, dar cu toate astea nu simte lipsa compatrioţilor. „Nu ştiu să fie români în zona în care stau. Oricum, nu prea duc lipsa compatrioţilor, aşa că nu i-am căutat în mod special. Sunt câteva restaurante româneşti în Tokyo, dar nu le-am vizitat. Româneşte vorbesc cu o prietenă din Cluj, de etnie maghiară. Ne vizităm de mai multe ori pe an. Majoritatea prietenilor mei sunt străini din Indonezia, din Irlanda, Canada, India, vorbitori de limba engleză, sau japonezi”, mărturiseşte profesoara din Cluj.

Ea mai spune că ţine permanent legătura cu părinţii săi. O dată pe săptămână vorbeşte cu ei pe Skype. În plus, o dată la cel mult doi ani vine acasă, la Cluj.

Cât despre timpul liber, Cornelia spune că şi-l petrece alături de familie. „La sfârşit de săptămână, facem cumpărături, mergem la tenis, îl ducem pe Yusei la înot, mergem la restaurant. În vacanţă mergem la parcurile de distracţii din Tokyo şi la ocean”, explică românca plecată în urmă cu 12 ani din Cluj.

Deşi îi este dor de ţară, Cornelia spune că nu se gândeşte să revină în România în perioada următoare. „Cât timp am putere să lucrez, doresc să rămân în Japonia. Îmi place să mă simt apreciată şi să mi se acorde încredere totală. Iar salariul este foarte bun. Poate că la bătrâneţe mă voi întoarce în România”, susţine, mai în glumă, mai în serios, Cornelia Sekiguchi. “Dar, cu toate astea, să ştiţi că nu voi cere cetăţenia japoneză”, a mai spus profesoara din Cluj.

the-bank-of-japan-is-pretty-sure-that-the-new-tax-hike-isnt-slamming-the-economy

Cât costă să trăiești în Japonia

Salariul mediu brut în Japonia se încadrează între 314.600 și 240.000 de yeni. De obicei un salariat la o companie stabilă primește 16-18 salarii pe an. TRANSILVANIA REPORTER a avut curiozitatea să afle care sunt preţurile la câteva dintre produsele de strictă necesitate şi de larg consum din regiunea în care locuieşte Cornelia Sekiguchi. Iată câteva preţuri şi contravaloarea lor în lei (100 de yeni înseamnă 3, 30 de lei – n.red.):

– o sticlă de apă la 2 litri: 80 -100 yeni (2, 7 – 3, 3 lei);

– o pâine de 500 grame costă 600 de yeni (aprox. 20 de lei). „Pâinea e considerată un aliment de lux, așa că e cam scumpă”, explică Neli Sekiguchi;
– un sac de 10 kilograme de orez costă aproximativ 1.000 de yeni (33 de lei), iar la o masă un japonez consumă cam 100 de grame de orez;.

– un litru de lapte costă 200 de yeni (6, 6 lei);

– un ou face15 yeni (aprox. 50 de bani);

– un kilogram de carne de vită obişnuită costă între 2.000 şi 4.000 de yeni ( între 66 şi 132 de lei). Un kilogram de vită japoneză e mult mai scump şi costă între 10.000 şi 20.000 de yeni ( între 330 şi 660 de lei);

– un kilogram de carne de pui face între 1.000 şi 5.000 de yeni (între 33 şi 165 de lei);

– 100 de grame de somon sau cod file costă 100 de yeni (3, 3 lei);

– o cafea costă între 200 şi 300 yeni (între 6, 6 şi 10 lei);

– o bere la 250 de mililitri costă 300 yeni (aprox. 10 lei);

– un prânz la restaurantul preferat de soţii Sekiguchi, care este compus din supă, salată, felul doi (friptură de pui/vită cu legume), plus pâine(sau orez) şi o băutură răcoritoare/cafea costă aproximativ 1.800 de yeni (aprox. 60 de lei);

– o cutie cu 48 de pastile de tip Nurofen costă 1.400 de yeni (aprox. 45 de lei).

Ţara Soarelui Răsare

Japonia este o ţară insulară din Asia de Est, situată pe un lanţ de insule aflate între Oceanul Pacific şi Marea Japoniei, la est de Peninsula Coreeană. Conform wikipedia.org, denumirea oficială este Nipponkoku, în traducere textuală „Ţara de la originea soarelui“. De aici derivă numele de „Ţara Soarelui Răsare“. Potrivit legendei, Japonia a fost creată de către zei care au înfipt o sabie în ocean, la scoaterea ei formându-se patru picături ce au devenit insulele principale (Honshu (227.414 km pătraţi), Hokkaido (78.411 km pătraţi), Kyushu (42.600 km pătraţi) și Shikoku (17.800 km pătraţi), precum şi o multitudine de insule mici (peste 5.000). Populaţia Japoniei este estimată la 127, 8 milioane, iar PIB-ul nominal pe cap de locuitor de 42.325 dolari (pe locul 17 în lume). Capitala Japoniei, Tokyo, se află la o distanţă de 8.875 kilometri faţă de Bucureşti.

Tokyo-japan-1020091_1024_768

Text: Tudor Știrbu


Publicitate

Postaţi un comentariu