Protest ACL după închiderea urnelor

Circa 50 de persoane, printre care şi liderii ACL Cluj, Alin Tişe (PDL) şi Mihai Seplecan (PNL), au protestat, aseară, în faţa Prefecturii Cluj. Participanții au acuzat faptul că mii de români din diaspora şi studenţi din ţară au fost nevoiţi să stea ore în şir la coadă în faţa secţiilor de votare, fără a reuşi să voteze.

Protestatarii au cerut demisia ministrului Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, şi au scandat lozinci împotriva Guvernului. Ei au spus că sunt nemulţumiţi în special de modul în care s-a derulat procesul electoral în străinătate, nefiind organizate suficiente secţii de vot, iar mai mulţi români din diaspora n-au putut să voteze. A existat și un incident mai violent în care un fost membru PSD l-a agresat pe purtătorul de cuvânt al PSd Cluj, dar jandarmii au intervenit rapid pentru a detensiona situația. Protestul s-a terminat puțin după miezul nopții.

ACL,   picheteaza Prefectura Cluj (2) Nasra,   Gaston_ (2)

De altfel, PSD Cluj a condamnat actele de violență de la manifestare, criticând ACL pentru instigare la violență.” PSD Cluj condamnă faptele și comportamentele colegilor din ACL din seara  de 2 noiembrie, când aproximativ 50 de membrii și simpatizanți ai ACL, în frunte cu senatorul Alin Tișe au instigat la violență, rezultând agresarea președintelui organizației de tineret a PSD Cluj-Napoca, în fața Prefecturii Județului Cluj, de către un membru al PNL Cluj”, se arată în comunicatul social-democraților.
„Condamnăm tipul acesta de acțiuni, solicităm demisia senatorului Alin Tișe și în același timp solicităm autorităților statului să ia masurile legale care se impun” a declarat președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu