Președintele UNPR Vișeu de Sus a demisionat

Cezar Jurci

Preşedintele UNPR Vişeu de Sus, Cezar Jurci, dar şi alţi doi consilieri locali au demisionat în semn de protest. Aceştia sunt nemulţumiţi şi acuză conducerea partidului de la Baia Mare că a cedat presiunilor făcute de actualul viceprimar din oraş.

„Demisia mea a venit în urmă unor măsuri luate de către Președintele Ambruș Emil și Corin Cherecheș la presiunile lui Adrian Filip. Îmi pare rău doar că m-am implicat din tot sufletul și am ridicat această organizație în termen de 2 luni până la alegerile de primari cu rezultate de trei consilieri locali inclusiv un viceprimar, și am muncit cu toți membrii să facem auzit UNPR-ul la nivel de Vișeu de Sus. Dictatura de partid în slujbă unora care își urmăresc interesele proprii pe mine mă dezgustă și nu agreez așa ceva, dacă ei sunt obișnuiți cu astfel de măsuri nu au decât să procedeze după cât au învățat priviind munca în echipă. Domnul Ciolpan Grigore și Domnul Săbău Ioan consilierii locali și-au dat și ei demisia în semn de protest deoarece nu poți să lucrezi într-un consiliu local cu oameni care își urmăresc interesele în loc să fie în slujbă cetățeanului de rând”, a declarat Cezar Jurci.

Distribuie:

Postaţi un comentariu