PC vrea să zboare singur şi să aterizeze în Transilvania

Vicepreşedintele PC Şerban Rădulescu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că e timpul ca partidul său să aibă un drum propriu şi să nu mai fie o anexă a altor partide.

„Mă gândesc că a sosit momentul ca PC să existe de sine stătător, să aibă un drum pe care să şi-l aleagă, să-şi manifeste public identitatea şi aici mă gândesc şi la doctrină, şi la ideologie. A sosit un moment în care PC trebuie să se desprindă de ceea ce a fost până acum, o anexă a unuia sau altuia dintre partide. Dacă dorim să fim cu adevărat prezenţi peste un an şi jumătate în alegerile care vor fi, va trebui să pornim din acest moment să ne stabilim, să ştim exact ceea ce suntem şi ceea ce vrem”, a afirmat Rădulescu.

Potrivit acestuia, PC trebuie să aibă un proiect pentru Transilvania.

„Cred că putem participa la ceea ce înseamnă unele decizii importante pentru ţară. Este momentul să stabilim şi să ne spunem părerea în ceea ce priveşte, de exemplu, revizuirea Constituţiei. Pentru că în cadrul revizuirii Constituţiei discutăm, de exemplu, de regionalizare. Chiar discutam înainte cu doamna eurodeputat Grapini ce înseamnă Transilvania şi Banatul pentru România. PC trebuie să aibă un proiect pentru această regiune”, a menţionat Şerban Rădulescu.

Europarlamentarul PC Maria Grapini a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că partidul său trebuie să meargă singur la alegerile locale din 2016.

„PC chiar are acum posibilitatea să se desprindă şi să crească în mod sănătos. (…) Doctrina conservatoare este foarte potrivită momentului şi poporului român. (…) Noi vrem în 2016 să mergem în alegeri locale singuri; evident că în parlament facem alianţe. (…) Cred că acum este o nişă pentru PC, depinde cum gestionăm oportunitatea”, a menţionat Maria Grapini.

Distribuie:

Postaţi un comentariu