Liberalii îl ironizează pe Boc: Poveştile lui Boc: 1001 clădiri istorice refaţadizate

Liberalii clujeni îl iau la rost pe primarul Emil Boc în legătură cu refaţadizarea clădirilor istorice din oraş. Vicepreşedintele PNL Cluj, Ioan Bîldea susţine că primarul a uitat cu totul de un proiect prezentat cu surle şi trâmbiţe în luna mai prin care urmau să fie refaţadizate peste 1000 de clădiri din oraş.

„Un centru al oraşului care să constituie o veritabilă atracţie turistică şi de care fiecare clujean să poată fi mândru”, asta declara primarul Emil Boc în luna martie a acestui an, afirmă liberalul, care aminteşte că în luna mai primarul a prezentat public un grafic de intervenţii de reabilitare pentru peste o mie de clădiri din zona istorică a municipiului. Reabilitarea urma să fie făcută fie din fonduri proprii, fie cu ajutorul unui program al primăriei care presupune ca 80% din sumă să fie susţinută de proprietari, 20% din fonduri publice, cu posibilitatea achitării lucrării în rate, actualizate cu rata inflaţiei, pe o perioadă de 10 ani. “Un proiect ambiţios de care oraşul are mare nevoie, cu atât mai mult cu cât ne numim deja Capitala Europeană a Tineretului, iar pentru anul 2021 tindem la o titulatură de mai mare anvergură – Capitală Culturală Europeană”, a precizat Ioan Bîldea.

Acesta a adăugat că tot atunci Emil Boc a precizat că prima etapă va fi zona ultracentrală şi va cuprinde anii 2013 şi 2014, fiind vorba de aproximativ 101 clădiri de pe Eroilor, Piaţa Unirii, Memorandumului, Petru Maior, Napoca, Avram Iancu. O echipă tehnică din cadrul primăriei urma ca în numai două săptămâni să facă operaţiunea de inventariere a imobilelor din zona centrală, după care să notifice şi să someze proprietarii ca într-un an să îşi refaţadizeze clădirea.

“Având în vedere că din luna iulie de când proiectul a fost aprobat Consiliul Local nu se mai ştie nimic, am formulat o cerere conform Legii privind liberul acces la informaţiile de interes public către domnul primar Emil Boc prin care solicităm un răspuns la următoarele întrebări: Câte clădiri istorice din zona centrală au fost reabilitate în perioada 2004-2013 din fonduri private şi câte din fonduri de la bugetul local? S-a încheiat inventarierea clădirilor istorice din centrul oraşului? Când? Dacă nu s-a încheiat, când se estimează că se va finaliza acest proces?”, se arată în comunicatul liberalilor.

„Sperăm, domnule Emil Boc, să nu abandonaţi şi acest proiect sau să-l tărăgănaţi precum aţi făcut cu celelalte proiecte importante ale municipalităţi, având în vedere că suntem într-o competiţie serioasă pentru obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2021. De poveşti suntem sătui”, a afirmat Bâldea.

Distribuie:

Postaţi un comentariu