Kelemen Hunor: De ce nu poate fi introdusă Roşia Montană pe lista UNESCO

Kelemen Hunor

Deputatul Kelemen Hunor, fost ministru al Culturii, a declarat, joi, la Oradea, că patrimoniul arheologic de la Roşia Montană nu poate fi introdus pe lista UNESCO atâta timp cât autorităţile locale nu-şi dau acordul.

Reprezentantul UDMR a afirmat că în 2010 a încercat acest lucru, dar s-a izbit de refuzul autorităţilor locale.

“În 2010, când am fost ministrul Culturii, am introdus în dezbatere posibilitatea de a introduce pe lista  UNESCO patrimoniul arheologic de acolo, dar fără acordul autorităţilor locale nu ai cum să faci. M-am lovit de refuzul lor atunci. Dacă doreşte cineva să vorbească despre  acest subiect trebuie să spună acest lucru. În 2010-2011 am comandat un raport independent de la o echipă britanică, care arată exact valoarea siturilor arheologice, patrimoniul istoric cultural de acolo. Acest lucru arată că din punct de vedere al patrimoniului există condiţii îndeplinite, dar există un lucru care până acum nu s-a conturat. Acordul autorităţilor locale. Pentru că, orice sit arheologic, orice patrimonui construit care intră pe lista UNESCO este gestionat de autorităţile locale,   astfel trebuie acordul autorităţilor locale”, a declarat Kelemen Hunor.

Politicianul este de părere că lucrurile valoroase de la Rosia Montană vor putea fi păstrate doar printr-un efort uriaş, iar guvernul central nu poate să treacă de deciziile administraţiei locale.

“Eu nu cred că se poate rezolva. Într-o ţară democratică, nu cred că Guvernul central poate să violeze autorităţile locale. Nu are cum. Constituţia şi legile noastre nu permit acest lucru. Aş prefera ca pentru Roşia Montană să se găsească o soluţie  prin care să se păstreze ceea ce este într-adevăr valoros, unicat, cum sunt acele galerii romane unicate în Europa. Pentru acest lucru trebuie un efort uriaş”, a afirmat Hunor.

Totodată, reprezentantul UDMR  a mai precizat că o eventuală soluţie trebuie să includă şi viitorul localnicilor de acolo. Până când lor nu o să li se ofere alternative, patrimoniul de la Roşia Montană nu va putea fi salvat, consideră Hunor.

“Trebuie să faci o ofertă către comunitatea locală pentru că e vorba şi de viitorul lor. Salariilor lor nu vor fi plătite de UNESCO. De aceea trebuie o soluţie alternativă, care nu poate fi oferită de ministrul culturii. Cred că la un moment dat când societatea română va ajunge la concluzia că acele galerii romane medievale trebuie păstrate va veni guvernul cu o soluţie social-econmică pentru societatea locală. Nu există patrinoniu fără om, nici om fără patrimoniu. Nu-i poţi scoate pe cei care locuiesc acolo pentru  că nu ai o ofertă economică pentru ei”, a afirmat deputatul.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Calin says:

    cel mai bine ar fi sa se incerce listarea UNESCO dupa ce se finalizeaza proiectul minier, pentru ca in felul asta se va investi in reabilitarea patrimoniului pe cheltuiala investitorilor, iar oamenii o vor duce mai bine datorita mineritului

  2. Grig says:

    Și ce ați vrea să listați la UNESCO, dle Călin, un lac otrăvit și patru munți rași de pe fața pământului? De ce credeți că ar adopta UNESCO așa ceva?

Postaţi un comentariu