Ioan Hosu: Clujul n-a contat pentru candidaţi în această campanie

Sociologul Ioan Hosu

Sociologul clujean Ioan Hosu este critic în ceea ce priveşte modul în care cei doi candidaţi rămaşi în cursa prezidenţială, Victor Ponta şi Klaus Iohannis, şi-au susţinut campania electorală, cel puţin la nivelul Clujului.

„Campania celor doi arată oarecum disproporţionat sub aspectul outdoor-ului sau prezenţei în oraş. Există un ascendent al prezenţei dlui Victor Ponta comparativ cu dl Iohannis. Sub aspectul prezenţei în media, nu cred că putem sesiza diferenţe majore. Oamenii ăştia sau staff-urile lor au evitat Clujul. Când a venit în Cluj, Iohannis a fost extrem de discret, parcă venea pe furiş; n-am văzut nici valuri, nici vreo idee, două, trei, lansate la Cluj pentru Ardeal. Ceea ce e ciudat, element de noutate neplăcut pentru ambii candidaţi, e că au evitat marile oraşe. Eu astăzi m-aş fi dus în marile oraşe, regiuni, să discut, să apar, să mă prezint, ori oamenii aceştia, dimpotrivă, şi acum, în al 12-lea ceas, evită dezbaterile. Pe fondul acesta apar discuţiile despre regionalizare şi regiuni, Ardealul şi restul ţării, pentru că asta se întâmplă dacă eviţi realităţile, aşa cum sunt şi în Europa, în Scoţia, Catalonia etc. Oamenii aceştia cred că nu realizează că astăzi trebuie să ai discursuri aplicate pe nevoi locale, regionale, naţionale, globale, europene, cum or mai fi. Ori, nu vedem, din păcate, nuanţele astea şi asta înseamnă că e o campanie cu deficit, cu lipsuri mari în abordări tematice, operaţionale sau de implementare a campaniei. E o campanie cu deficite majore de ambele părţi”, spune Ioan Hosu.

Acesta consideră că Victor Ponta şi Klaus Iohannis ar fi trebuit să aibă mesaje specifice pentru diferitele zone, mesaje mai personalizate: „Ai comunităţi mari de 300-400 de oameni, cu studenţi cu tot, şi tu nu ai nimic pe outdoor direcţionat sau construit sau gândit pentru cei din Cluj. Acelaşi mesaj e şi pentru cei din Cluj, şi pentru cei din Berzovia şi din Ceanu Mare sau ce o mai fi. Dacă spui că mesajul meu e pentru clujeni, adică să personalizezi un pic… Ce însemna asta, câteva zeci sau sute de afişe, producţie outdoor; bannere pentru clujeni, altele pentru arădeani, altele pentru sătmăreni. Se comportă şi ne comportăm în comunicarea politică destul de egalitar, destul de ieftin, nu personalizează. Singurele elemente distinctive care apar, eventual, e când o figură locală îl susţine pe candidatul X. Dar figura locală nu întotdeauna are notorietate, nu e cunoscută. Sau e o figură care nu dă bine la oameni. Candidatul ar trebui să se adreseze direct comunităţii şi să personalizeze: acesta e mesajul meu pentru clujeni, acesta pentru gherleni. Atunci, apare apropierea. Ori, pe el îl recomandă nu ştiu cine”.

Ioan Hosu mai spune că în alte campanii prezidenţiale, Clujul era unul dintre locurile în care aveau loc dezbateri, iar în această campanie, de exemplu, Victor Ponta nici măcar n-a vizitat Clujul: „Ca să sintetizăm, Clujul n-a fost pe harta dezbaterilor, deşi noi am văzut, în ultimele cicluri electorale, dezbateri grele ţinute la Cluj. Era o miză şi se discuta despre dezbateri. În momentul acesta Clujul n-a mai contat. Ce să înţelegem din povestea asta: Clujul nu va conta nici în viitor? În momentul acesta vedem în campania asta o doză de centralism, totul s-a întâmplat de undeva de sus, şi din perspectiva comunicării, şi a consultanţilor, şi a prestaţiei. Totul e sus, centralizat, iar jos, la nivel de regiuni sau subregiuni, zonal, vedem, cu multă parcimonie, întâmplându-se să avem ceva mesaje, prezenţe, poveşti. Nu tocmai cade bine multora văzând că nivelele regionale, judeţene, locale, sunt puse în paranteze şi mergem doar în locuri unde avem aplaudacii”.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Dl. Student says:

    Aia-i dom’ profesor! Dați-le pe cioc.

Postaţi un comentariu