Forța Civică, absorbită de PDL

Convenția Națională Extraordinară a PDL a aprobat  în ședință comună cu Convenția Națională Extraordinară a partidului Forța Civică, protocolul de fuziune prin absorbție a formațiunii conduse de Mihai Răzvan Ungureanu. Potrivit Agerpres, decizia a fost aprobată cu cvasiunanimitate de voturi, înregistrându-se doar două abțineri.

Delegații Forței Civice au fost întâmpinați cu aplauze de democrat-liberalii prezenți în Sala Unirii de la Palatul Parlamentului, secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, salutând apariția lui Mihai Răzvan Ungureanu și a celorlalți reprezentanți ai formațiunii absorbite prin fuziune.

În urma negocierilor purtate între cele două formațiuni, reprezentanții Forței Civice vor deține șapte funcții în structura de conducere a PDL, una de prim-vicepreședinte prin Mihai-Răzvan Ungureanu, două funcții de vicepreședinte prin Adrian Iurașcu și Adrian Semcu, una de secretar general adjunct care va fi ocupată de Ștefan Pirpiliu și trei de secretar executiv prin Florin Bolchiș, Dumitru Pucheanu și Dragomir Tomașenschi.

La finalul votului, Gheorghe Flutur a deschis cea de-a treia Convenție Națională Extraordinară a PDL, în structura nou validată după fuziunea cu Forța Civică, în care se va proceda la adoptarea tuturor documentelor aprobate de BPN și CDN ale PDL și BP și Delegația Permanentă ale PNL, respectiv protocolul de fuziune prin contopire a PDL cu PNL, statutul și programul politic al noului partid și protocolul de funcționarea a Alianței Creștin Liberale PNL-PDL.


Publicitate

Postaţi un comentariu