Aurelia Cristea lansează în dezbatere publică o iniţiativă privind interzicerea fumatului în locuri publice

Aurelia Cristea

Deputatul PSD Aurelia Cristea a anunţat că va depune la sfârşitul lunii martie în parlament un proiect de propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. „Interzicerea fumatului în spaţiile publice închise este un pariu pentru tânăra generaţie, o şansă pe care i-o dăm la o viaţă mai sănătoasă”, a spus deputatul clujean care a precizat că a avut această iniţiativă în urma numeroaselor mesaje primite de la cetăţeni. Termenul de implementare al acestei inițiative legislative, în cazul în care este adoptată, este de 1 ianuarie 2016.

„Ca un prim pas concret, am început demersursile pentru interzicerea fumatului în interiorul Palatului Parlamentului: am început strângerea de semnături și am înaintat conducerii Camerei Deputaţilor o solicitare pe care am adus-o la cunoștința tuturor colegilor, printr-un e-mail trimis săptămâna trecută. Solicitarea vizează amenajarea de spaţii special destinate fumatului, aplicarea legislaţiei în vigoare şi descurajarea obiceiului care a transformat Parlamentul României într-un “fumoar public””, a spus aceasta.

Dispute în Senat

Pe de altă parte, astăzi  în Senat interzicerea completă a fumatului în instituţiile publice, propusă de un grup de 22 de parlamentari a stârnit discuţii aprinse. Actul normativ care modifică Legea nr.349/2002 prevede “interzicerea completă a fumatului în spaţiile autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor şi unităţilor de învăţământ, precum şi în unităţile sanitare, de stat şi private”.
Iniţiativa a fost criticată însă dur de senatorii fumători, care au adus argumente dintre cele mai năstruşnice.”Eu sunt fumătoare și nu e normal să se interzică total. Să fie făcute spații speciale pentru că sunt oameni care fumează în clădirea asta. Ce să facem? Să ieșim și să stăm în fața Parlamentului să fumăm? Sau ce vor face chirurgii fumători? Să iasă în fața spitalului să fumeze sau să taie cu mâna tremurândă cu bisturiul? Vorbim atâta de Europa… Știți cine a fost primul care a interzis fumatul? Hitler domnilor, Hitler. Voia tineri germani sănătoși pentru front. Dacă interzicem fumatul să interzicem și băutura” a spus în plen senatorul PC Cristiana Anghel, potrivit stiripesurse.ro.

Până la urmă inițiativa a fost retrimisă la Comisie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu