Alegeri prezidenţiale/Pentru ce au votat politicienii

Foto: Dan Bodea

Secţiile de votare pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-au deschis, duminică, la ora 07.00. Peste 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pentru alegerea preşedintelui pentru un mandat de cinci ani, dintre cei 14 candidaţi înscrişi în cursă.

Ioan Rus/Foto: Dan Bodea

Ioan Rus/Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a votat, duminică dimineaţă, la Cluj-Napoca, pentru “încetarea urii şi a războiului românilor împotriva românilor”, precizând că se aşteaptă de la viitorul preşedinte la stabilitate politică şi economică. “Am votat pentru a-mi îndeplini o speranţă a mea si cred că si a altora, sa înceteze ura şi războiul românilor împotriva românilor, să urmeze o perioadă de stabilitate, de linişte şi de prosperitate de toate tipurile. Aceste asteptari le am de la noul presedinte. În primul  rând de stabilitate politică, economica, sociala, de reconstructie si de eliminare a acestei uri continue intre romani si romani”, a declarat Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, la iesirea din sectia de votare.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Ministrul pentru Dialog Social Aurelia Cristea a votat duminică la secţia 102 din cartierul Gheorgheni. “Am venit la vot cu gândul să votez un preşedinte tânăr, capabil, deschis dialogului şi care ştiu sigur că ne va uni pe toţi românii într-un proiect al unei Românii puternice şi prospere”, a spus Aurelia Cristea, imediat după ce şi-a exercitat dreptul de vot.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

La ora 10.00, primarul municipiului Cluj-Napoca s-a prezentat la o secţie de votare din cartierul clujean Zorilor, declarând că a votat pentru candidatul pe care l-a susţinut în campania electorală. “Mă bucură faptul să văd o prezenţă foarte bună la vot, asta înseamnă că românii sunt rsponsabili. O participare destul de substanţială este şi pe lista suplimentară care sper să fie de bun augur, nu un alt semn. Din perspectiva mea am votat cu acel candidat pe care l-am susţinut în campania electorală, care şi-a asumat susţinerea proiectului de reformă şi modernizare a statului român pe care l-am început împreună cu preşedintele Băsescu. Am votat pentru o Românie modernă şi frumoasă”, a declarat primarul Emil Boc. Edilul a remarcat totodată şi prezenţa urnelor transparente în secţiile de votare.

DSC_0007

Prefectul jud Cluj,  Gheorghe Ioan Vuscan, a votat la ora 9.15 la Secţia nr 65 de la Liceul Gheorghe Sincai, Cluj-Napoca. “Am votat pentru un presedinte care ne uneste. Nu mai vreau sa rosesc in fata televizorului uitându-mă cum şeful statului, preşedintele ţării mele este izolat în Europa. Vreau un altfel de presedinte si cred ca vom avea un presedinte respectat si apreciat de toti românii. Îndemn pe toată lumea să iasă la vot. Cu cât vom ieşi mai mulţi la vot, cu atât legitimitatea presedintelui va fi mai mare.” a declarat prefectul Vuscan la iesirea din secţia de votare.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Puie Monta says:

    Urne transparente la Cluj, urne Anti-Ponta la Cluj!

Postaţi un comentariu