Papa Francisc nu e (doar) acest om de treabă

Caius Chiorean, redactor-șef Transilvania Reporter

Latura umană a Papei Francisc a ieşit în evidenţă şi a trezit admiraţia privitorilor şi participanţilor la vizita sa în România. Simplitatea şi umilinţa deloc demonstrative, compasiunea, bucuria întâlnirii cu oamenii, îndemnurile la ajutorarea celor săraci, la fraternitate şi solidaritate au reliefat profundul umanism al Sfântului Pontif. Pentru credincioşi şi necredincioşi deopotrivă cuvintele Papei au rezonat cu binele adânc existent în fiecare. Atenţie însă, Papa nu e doar un om al umanismului religios, el este şi un om politic, Mesajele sale au şi un puternic caracter doctrinar. Elementele doctrinei sociale a Bisericii Catolice sunt puţin cunoscute în România şi absentează din teologia socială a Bisericii Ortodoxe, cu toate că ovaţiile cu care a fost primit Papa arată că există un public entuziast pentru ea.

În pofida speculaţiilor, datorate personalităţii sale cu adevărat excepţionale, Papa Francisc nu inovează în materie de doctrină socială, cel puţin în raport cu predecesorii săi de după Conciliul Vatican 2. Poate că această componentă socială este mai accentuată în discursurile sale publice, dar nu mult. După 1967, teologia socială catolică a fost formulată ca o viziune în favoarea celor săraci şi pentru o societate şi o piaţă mai umane. Critica ideologiei intolerante a neoliberalismului, a degradării umane sub şocul modernităţii şi a obsesiei înavuţirii, amintite de Papa în contextul condamnării cruzimii ideologiei comuniste, fundamentează conceptul catolic al economiei sociale în care profitul este văzut ca o formă de atingere a scopurilor umane. Doctrina politico-socială propovăduită de toţi papii după Vatican 2 privilegiază grija faţă de cei sărmani şi nedreptăţiţi, insistând ca politicile publice să fie promovate în funcţie de cum răspund acestor necesităţi. În viziunea catolică a economiei sociale este utilizat inclusiv conceptul retribuţiei juste, adică la muncă egală să nu existe discrepanţele de plată uriaşe de acum. Pentru apologeţii dreptei neoliberale această doctrină este o mostră de protobolşevism. Dar pentru Biserica Catolică ea nu se confundă cu ideologia de stânga marxistă; este o lectură nouă a evangheliei făcută cu ochii celor însărcinaţi cu păstrarea credinţei şi a unei perspective etice universale.

Pasivitatea Bisericii Ortodoxe Române în această zonă a criticii sociale poate fi consecinţa caracterului mai contemplativ al credinţei răsăritene, dar şi a temerii de a nu fi redeschisă discuţia despre coabitarea prelaţilor ortodocşi cu regimul comunist. Mai puţin de înţeles este de ce nu există un partid care să se consacre în această zonă ideologică, un teritoriu pe care vizita Papei l-a înfăţişat populat cu mulţi oameni dornici să asculte. Poate aici găsim explicaţia eşecului PSD în alegeri; a subordonat politicile şi mesajele privind justiţia socială în favoarea redistribuirii privilegate a resurselor către bugetari şi luptei, cel mai adesea mimată, cu abuzurile justiţiei penale.

Distribuie:

Postaţi un comentariu