Categoria: Opinie

Valentin Naumescu,   diplomat

Republica Moldova, un stat eşuat. Vârful crizei abia urmează. Ce trebuie să facă România?

Puncte cheie:

*În primul rând, Republica Moldova nu ar fi trebuit să existe. Este în mod evident un stat artificial, apărut pe ruinele Uniunii Sovietice, fără identitate şi fără coeziune societală, fără proiect strategic şi fără resursele proprii necesare unui sistem de guvernare autonomă la nivel european, cel mai sărac şi mai înapoiat stat de pe continent, care se depopulează văzând cu ochii, creat pentru a rămâne asistat, dinspre Est sau dinspre Vest, pe toată durata existenţei lui;

*După obţinerea independenţei în august 1991, au eşuat practic toate cele trei opţiuni de supravieţuire ale statului moldovean.…

Citeste mai departe ›
Viorel Cacoveanu,   scriitor

Încă o lege…

Cu cât are mai multe legi, cu atât un stat este mai vulnerabil, mai slab, mai nedemocrat. Cineva spunea că legile sunt un fel de barieră peste care dulăii sar liniştiţi, iar javrele trec paşnice pe sub ele.…

Citeste mai departe ›
Valentin Naumescu,   diplomat

Trump şi impasul politicii conservatoare americane

Puncte cheie:

*Cu cât America şi lumea aşteaptă mai mult de la Partidul Republican, pentru a realiza în bune condiţii necesara alternanţă la Casa Albă (după opt ani de administraţie democrată, care dă semne că şi-a atins limitele), cu atât mai mult scade calitatea dezbaterilor şi a ofertelor prezidenţiabile conservatoare, culminând cu grobiana inadecvare a candidatului de frunte al republicanilor, magnatul imobiliar Donald Trump;

*Candidatura lui Trump, dacă va fi oficializată la Convenţia Naţională din vară, va constitui o nouă capcană pentru republicani (la fel cum au fost candidaturile perdante ale lui John McCain în 2008 şi Mitt Romney în 2012, dar pe un nivel de exprimare politică inferior chiar şi precedentelor candidaturi), împingând practic votul de dreapta spre o zonă de nişă radicalizată, superficială, incoerentă, lipsită de consistenţă politică şi intelectuală, cu false tente corporatiste, vag evanghelică (oricum, dimensiune estompată faţă de excesele pretendenţilor republicani din 2012), complet nerealistă din perspectiva fezabilităţii administrative, legislative sau de politică externă;

*Din dorinţa de a se delimita cât mai mult de „modelul Obama”, şi de obsedantul „political correctness”, republicanii alunecă în extrema opusă şi riscă să sară din nou peste cal, pierzând încă o dată contactul cu centrul politic şi cu clasa mijlocie rezonabilă americană şi propunând naţiunii o grămadă de clişee, de banalităţi „de dreapta” sau de stridenţe de tip talk-show, de kitsch-uri ideologice de doi bani, care probabil că fac un anumit rating al televiziunilor dar care foarte probabil nu se vor transforma pe 8 noiembrie 2016 într-o majoritate a voturilor exprimate;

*America pe care o iubim şi de care avem încă atâta nevoie pentru a ne apăra valorile şi idealurile liberalismului îşi continuă scufundarea în confuzie politică, într-o derută strategică, ideologică şi programatică de tip post-hegemonic, cu tentaţii izolaţioniste, din care pare să nu poată ieşi foarte curând;

*Nu lăudăm politica democraţilor, căci rezultatele guvernării Obama au fost relativ modeste, în special pe plan internaţional, dar trebuie recunoscut că degradarea politicii conservatoare americane, de la iluştrii preşedinţi republicani din istoria Statelor Unite (Abraham Lincoln, Theodore Roosevelt, Dwight Eisenhower, Ronald Reagan etc.)…

Citeste mai departe ›
Reacție de la Sibiu: „Cultura este pe ultimul loc”

Reacție de la Sibiu: „Cultura este pe ultimul loc”

Modul în care administrația Boc a decis să intervină asupra clădirilor degradate din centrul orașului a făcut vâlvă nu doar la București, unde a stârnit indignarea ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, ci și la Sibiu, singurul oraș din România care a fost Capitală Culturală Europeană, statut la care candidează și Clujul pentru 2021.…

Citeste mai departe ›
Emanuel Isailă,   jurnalist

De ce legea antifumat e bună pentru fumători

Am fost fumător vreme de zece ani. De la vârsta de 14 ani mi-am cumpărat ţigări Carpaţi, iar din clasa a zecea am fumat în jur de două pachete pe zi.…

Citeste mai departe ›
Viorel Cacoveanu,   scriitor

Recviem pentru speranţă

Decembrie, lună ce încheie un an de oarece efort şi împliniri, lună sfântă a Unirii de la 1918, a Crăciunului şi a Anului Nou, ar trebui prăznuită în pace adâncă în sufletele noastre, înbună înţelegere într-o rază de omenie şi iertare.…

Citeste mai departe ›
Valentin Naumescu,   diplomat,   profesor

Va accepta Uniunea Europeană compromisurile de politică socială cerute de Marea Britanie?

Puncte cheie:

*Premierul conservator David Cameron a efectuat recent un turneu de tatonare în ţări din Europa Centrală şi de Est (România, Polonia, Bulgaria), în ideea de a evalua dacă şi în ce condiţii ar putea eventual obţine sprijin politic sau, mai corect spus, acceptarea de către aceste state a aşa-ziselor „reforme” ale Uniunii Europene cerute de Marea Britanie în schimbul rămânerii în Uniune;

*În realitate, e vorba de concesiile şi exceptările de la respectarea tratatelor în vigoare pe care Londra doreşte să le obţină din partea Uniunii Europene, pentru a-şi reduce costurile apartenenţei la Uniune şi a rămâne, practic, doar cu beneficiile pieţei comune;

*Din cele patru condiţii punctuale anunţate public de Cameron în noiembrie (consolidarea pieţei unice, a competitivităţii economice, exceptarea UK de la paradigma „ever-closer union”, restricţionarea beneficiilor sociale ale imigranţilor), numai una constituie, în fapt, o chestiune cu adevărat sensibilă, de natură să producă opoziţia unor state membre din fosta Europă comunistă, care au un număr important de cetăţeni stabilit pe teritoriul Marii Britanii;

*Mărul discordiei este aşadar restricţionarea beneficiilor sociale acordate imigranţilor şi furnizarea lor numai după patru ani de la intrarea în Regat, pentru a demotiva „turismul social” sau, altfel spus, „migraţia sărăciei”, adică deplasarea în insulă a celor care nu vizează cu prioritate obţinerea venitului de la locul de muncă şi realizarea unei cariere profesionale, ci ţintesc în primul rând ajutoarele (beneficiile) sociale ale sistemului britanic.…

Citeste mai departe ›
Valentin Naumescu,   diplomat

Turcia: problemă sau soluţie? De ce nu poate fi nici în interiorul, nici în afara Uniunii Europene

Puncte cheie:

  • Turcia este, prin întreaga sa istorie imperială şi republicană, ca şi prin evoluţiile din prezent, ţara-cheie a legăturilor Occident-Orientul Mijlociu, adevărata, singura şi marea „punte de legătură” a celor două civilizaţii şi spaţii de interese strategice, care se şi întrepătrund în mare măsură pe teritoriul său;
  • Ceea ce se întâmplă astăzi în Turcia exprimă, sintetic, confruntarea celor două modele culturale (în sensul cel mai larg al termenului) antagonice, exprimate de valorile liberalismului şi democraţiilor occidentale, pe de o parte, respectiv de autoritarism, dispreţul pentru sistemul libertăţilor individuale şi islamismul politic anti-occidental, pe de altă parte;
  • Prin caracteristicile sale geopolitice, strategice, militare, economice, culturale, Turcia zilelor noastre creează probabil cea mai mare dilemă de abordare în sistemul relaţiilor internaţionale;
  • Prin apartenenţa la NATO (începând din 1952) şi prin statutul oficial de stat candidat la integrarea în Uniunea Europeană (din 1999!),
Citeste mai departe ›
Marius Lazăr,   sociolog/Foto: petrunegura.wix.com

Miturile Clujului: cafeneaua spune altceva decât strada

Clujul este Capitala Transilvaniei şi, în domeniul IT, a întregii Românii. Clujul este oraș civilizat și cosmopolit. Clujul este oraș curat și frumos, consecinţă a onestităţii şi hărniciei locuitorilor oraşului.  Clujul are cea mai iubită echipă de fotbal, Universitatea Cluj.

Citeste mai departe ›
Viorel Cacoveanu,   scriitor

Între țațe sau umor despre lumea politică

Lumea de azi e și tristă și comică, dar prea des tragică. Crize de tot felul vin pe capul ei. De câteva decenii, de când lumea e unipolară, civilizația, omenirea bat pasul pe loc, dacă nu se duc înapoi ca racul invincibil.…

Citeste mai departe ›
Traian Vedinaș este scriitor şi profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai”

Retrocedarea castelului Goga încalcă „lăsământul” poetului

Hotărârea judecătorească deşi s-a pronunţat „conform documentelor” invocă doar un singur document actual de donaţie al Veturiei Goga 1209/1966 acceptat de Sfatul Popular al regiunii Cluj prin decizia 132/1966.

După cum citim în monografia Octavian Goga.

Citeste mai departe ›
Valentin Naumescu,   diplomat

Casus belli? Turcia plesneşte Rusia, cum nu a îndrăznit nimeni până acum

Puncte cheie:

  • A violat sau nu avionul rusesc spaţiul aerian al Turciei? Imaginea radar prezentată de Turcia spune clar „Da”, Rusia spune categoric „Nu”;
  • De ce nu s-a îndepărtat totuşi pilotul rus, dacă a fost avertizat insistent, aşa cum susţine partea turcă, de zece ori în ultimele cinci minute dinaintea lansării rachetei aer-aer asupra lui?;
Citeste mai departe ›