Retrocedarea castelului Goga încalcă „lăsământul” poetului

Hotărârea judecătorească deşi s-a pronunţat „conform documentelor” invocă doar un singur document actual de donaţie al Veturiei Goga 1209/1966 acceptat de Sfatul Popular al regiunii Cluj prin decizia 132/1966.

După cum citim în monografia Octavian Goga. Geografie intimă (2001) volumul al doilea Mesianismul lui Octavian Goga. Ciucea, „lăsământul” poetului pentru domeniul de la Ciucea, adică testamentul a fixat destinaţia domeniului: „întemeierea unei mănăstiri de călugări intelectuali, cu vocaţie specială”, adică a unui aşezământ spiritual.

Încă în 1939, Veturia Goga s-a adresat episcopului Nicolae Colan pentru a împlini dorinţa expresă a autorului Cântecelor fără ţară. Episcopul Colan a răspuns:

„Primim cu multă bucurie donaţiunea ce faceţi pentru acest aşezământ. Iar pentru realizarea lui Vă rugăm să binevoiţi a ne trimite un extras din Cartea Funciară despre bunurile indicate în adresa Domniei Voastre pentru crearea fundaţiunii şi actul de moştenire şi de executor testamentar pentru ca juristconsultul Consiliului să poată îndeplini formele legale şi un inventar al bunurilor mobile şi imobile.

Cât priveşte organizare instituţiei, pentru a nu se amâna, credem potrivit ca Maicile de la mănăstirea «Sfânta Elisabeta» din Cluj, care în 1940 au fost nevoite a se refugia la Sibiu, să se stabilească în noul aşezământ pus la dispoziţie de Domnia Voastră. Aceasta cu atât mai mult că maicile de la această mănăstire au fost licenţiate din funcţiunile de Stat, în urma comprimărilor bugetare din posturile de surori de caritate ce aveau la Spitalele de Sibiu, iar la Cluj nu avem unde le adăposti, cu toate că o parte din ele au fost repartizate la mănăstirea din Petriş.

În felul acesta gândul înalt ce a condus în viaţă pe «Cântăreţul pătimirii noastre» Octavian Goga şi dorinţa Domniei Voastre de a îndeplini lăsământul mult regretatului Domniei Voastre se va înfăptui spre binele Bisericii noastre şi pre veşnica cinstire a generoşilor ctitori”.

Un alt document prezent în monografia Episcopului Nicolae Colan realizată de profesorul Alexandru Moraru menţionează existenţa unei „fundaţii Octavian Goga”, iar castelana Veturia se numeşte pe sine „uzufructuară”, adică cea care numai foloseşte domeniul Ciucea, fără a fi proprietară.

În 1996 într-o cercetare de teren la Ciucea am aflat că „doamna ministru” a fost sfătuită de dr. Petru Groza, finul ei şi al lui Octavian, să vândă proprietăţile de „peste vale”, iar parcul şi castelul să le doneze statului român.

Veturia ca naşă şi-a ascultat fiul spiritual şi a donat înainte de naţionalizarea din 1948 proprietatea lui Octavian Goga de la Ciucea cu menţiunea de „casă memorială”, după care scrie pe bază de documente acelaşi Mircea Goga, strănepot al poetului în cartea deja citată.

Donaţia din 1966 o continuă pe cea din 1948 cu schimbarea destinaţiei din casă memorială în „muzeu” la recomandarea lui Constantin Daicoviciu şi Mircea Zaciu.

Aşadar atât donaţia din 1948, cât şi cea din 1966, au fost săvârşite de veturia Goga ca executor testamentar a celui care a scris „Ne cheamă pământul” şi ca uzufructuară, nu proprietară pe domeniul de la Ciucea.

Sentinţa pronunţată doar pe documentul din 1966 nu a respectat regula de aur a dreptului roman: „ascultă şi cealaltă parte”, adică „lăsământul” lui Octavian Goga, conform căruia pe domeniul de la Ciucea există o mănăstire de maici ortodoxe cu intrare pe lângă casa de sub piatră. Această mănăstire, conform documentelor  eludate de instanţă sau inexistente în dosarul cauzei este adevărata moştenitoare a Castelului, a Casei Albe şi a „Mausoleului iubirii”.

Oferite unor moştenitori anonimi, susţinuţi de personaje locale, atât justiţia română cât şi alcătuitorii dosarului au încălcat drepturile omului şi poetului Octavian Goga. „Lăsământul” lui Goga şi celelalte documente invocate aici sunt o cale de a contesta la Comisia Europeană a Drepturilor Omului o judecată nedreaptă ce poate pune în pericol valori de patrimoniu naţional.

Astfel, Ciucea ar putea deveni o Putnă a Transilvaniei.