Învățăturile gripei porcine către nepotul ei coronavirus: Tu vei pierde, ei nu vor câștiga

Caius Chiorean, redactor-șef Transilvania Reporter

Gripa de tip A(H1N1), numită şi gripa porcină, a fost o pandemie care a generat panică globală și anxietate la un nivel nemaiîntâlnit până în acel moment. Din aprilie 2009 până în august 2010, pandemia a provocat între 150.000 şi 575.000 de decese în întreaga lume, potrivit estimărilor CDC (Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor). În timp ce în mass-media alterna informaţiile de educaţie sanitară cu ştiri declanşatoare de panică, numeroase state au luat măsuri de carantinare a populaţiei cu scopul de a combate răspândirea bolii. Temerile specialiştilor făceau referire la cea mai devastatoare pandemie documentată vreodată, cea de gripă spaniolă, boală care a cauzat 100 de milioane de decese în 1918 în întreaga lume. În România, potrivit rapoartelor oficiale, aproape 6.000 de oameni au fost infectaţi şi 62 au murit. Şi totuşi, câţi dintre noi ne amintim de gripa porcină?

Şi nu e de mirare. Privind cât de nepregătite sunt guvernele şi organismele internaţionale în faţa COVID-19, nu înţelegem de ce savanţii constată cu tristeţe şi îngrijorare că orice pandemie sfârșește în amnezie.

În timpul crizei COVID-19 este important să ne uităm înapoi la experiența A (H1N1). Pandemia de gripă porcină ar fi putut (trebuit) să ne pregătească pentru pandemia de COVID-19. Sau măcar să ne ofere cunoştinţe utile în criza sanitară mai extinsă de acum. Şi totuşi, nimeni nu discută despre această pandemie de care ne despart doar 10 ani. În parte, acesta e răspunsul comunităţii ştiinţifice la flecăreala iresponsabilă a celui mai puternic om al planetei. După ce, în perioada de debut a infecţiei cu coronavirus în Statele Unite, preşedintele Donald Trump a încercat să minimizeze pericolul real invocând panica nejustificată iscată de gripa porcină, comparaţiile între pandemii au devenit, pe bună dreptate, prohibite. Dar este acest argument suficient ca să ignorăm tot ceea ce ne poate învăţa precedenta pandemie cu care ne-am confruntat? 

Specialiştii argumentează că nu e loc pentru analogii: focarul de coronavirus este mult mai sever decât focarul H1N1 din 2009. Acea boală a infectat între 700 de  milioane și 1,4 miliarde de oameni în întreaga lume, dar a avut o rată a mortalității de doar 0,02%. COVID-19 ucide, se estimează, peste 2 la sută din cei infectaţi. În plus, rata de transfer a coronavirusului pare a fi de două ori mai mare decât cea a gripei şi boala necesită o rată mai mare de spitalizare, fapt  care pune o cu totul altă presiune pe sistemele medicale decât gripa porcină. Ca atare, este desigur imprudent să anticipăm evoluţia pandemiei actuale luând în calcul ce a fost acum 10 ani.   

Dar chiar şi aşa, deşi cele două crize sanitare au neîndoielnic dimensiuni diferite,  experienţa dobândită în timpul pandemiei de gripă porcină poate oferi lecţii valoroase. Cu tot ce îi diferenţiază, SARS-CoV-2 şi H1N1 rămân veri primari. Rata scăzută de mortalitate a gripei spaniole, mai mică decât cea a gripelor sezoniere, a derivat din caracteristica sa oarecum inexplicabilă de a-i afecta cu predilecţie pe cei tineri. O ipoteză avansată atunci a fost că vârstnicii ar fi dobândit un grad de imunizare întâlnindu-se, într-o altă perioadă a vieţii, cu  H1N1, un virus care călătoreşte prin lume de la pandemia din 1918 de gripă spaniolă (doar pentru irealitatea termenului: gripa spaniolă a izbucnit de fapt în Franţa, adusă în tranşee de soldaţi americani, infectaţi la o bază militară din Kansas, cu virus gripal provenit de la păsări). În cele din urmă, rezistenţa la virus a  vârstnicilor a diminuat mortalitatea gripei porcine. Asemenea lui COVID-19, gripa porcină a ucis îndeosebi persoane cu imunitate scăzută sau suferind de boli cronice. Dacă putem spune despre ea că a fost mai blândă, asta se datorează în principal faptului că a avut un efect redus asupra stratului demografic cel mai vulnerabil: cei mai vârstnici de 65 de ani. Pentru tineri, gripa cauzată de H1N1 a fost mai periculoasă decât gripele sezoniere.

La zece ani după ce a răvăşit planeta, gripa porcină ne reaminteşte un adevăr universal: aveţi grijă de părinţi și bunici şi doar pentru că astfel  speranţa de viaţă la nivel global va avea de câştigat. În termenii pandemiei actuale, consecinţa directă a protejării vârstnicilor este scăderea mortalităţii COVID-19.

Pe de altă parte, nu e totul să concentrezi discuţia referitoare la gripă şi COVID-19 la ratele lor de deces.  Ambele pandemii provoacă multe cazuri ușoare, care adesea sunt nedetectate și neconfirmate. Pandemia de gripă porcină a fost examinată retrospectiv și s-a estimat că numărul de cazuri confirmate de H1N1 a fost de doar 0,056% din numărul real de cazuri. Abia această estimare a condus la o rată de fatalitate globală revizuită de 0,021%, mai mică decât cea enunţată iniţial.  „Este important să ne amintim că la începutul unei epidemii, există un «vârf al icebergului » în care supraestimăm cazurile mai severe și cazurile ușoare sau asimptomatice nu sunt recunoscute, astfel încât mortalitatea pare mai mare decât realitatea”, scria zilele trecute Todd Ellerin, directorul departamentului de boli infecțioase și vicepreședinte al Departamentului de medicină de la South Shore Hospital, într-o postare pe Harvard Health Blog. La fel ca în cazul gripei, rata de fatalitate a Covid-19 va suferi fără îndoială revizuiri după ce pandemia va lua sfârşit, numărul îmbolnăvirilor va fi actualizat şi o linie va fi trasă.

Un motiv permanent de temere în comunitatea medicală, care provoacă accese publice de panică, este posibilitatea de transformare sau combinare a virușilor în perioada de răspândire pandemică. Au fost documentate cazuri în timpul pandemiei de gripă porcină, în Marea Britanie, când părinţii îşi asumau riscul să inoculeze virusul H1N1 copiilor în speranţa că vor dobândi imunitate înainte ca acesta să se transforme prin mutaţie în unul mai periculos. Deşi autorităţile sanitare explică riscurile unei asemenea acţiuni, nu e exclus ca şi în timpul pandemiei actuale să fie persoane din afara grupelor de risc care să caute să obţină o astfel de imunizare înainte ca, eventual, virusul să devină mai agresiv. Nemaivorbind că, după ce va fi depăşită perioada critică şi limitările de deplasare şi de adunare se vor mai relaxa, un certificat de imunitate la COVID-19 ar putea constitui inclusiv un argument în plus la angajare.  

Până acum, în toate privinţele, conovarisul a luat faţa verişorului său gripal, dovedindu-se mai contagios şi mai letal. Vin însă şi motive de optimism. Până de curând, se credea că gripa nu poate fi controlată, odată ce începe să se răspândească, altfel decât cu un vaccin. Iată însă că mai multe ţări asiatice par să fi stopat cu succes, cel puţin deocamdată, contagiunea cu noul coronavirus. H1N1 nu a putut fi controlat  decât după ce a infectat  mai mult de un miliard de oameni; şansa a fost că a generat o boală suficient de uşoară încât să nu provoace un dezastru. Covid-19 este o boală mult mai periculoasă. În schimb, după ce numeroase state au luat măsuri energice de inhibare a transmisiei virale, posibila veste bună e că s-ar putea să fim capabili să o combatem. Şi asta înainte ca pandemia să aibă consecinţe sociale şi economice poate de nesurmontat.

De ce nu am crede că pandemia actuală, neîndoielnic mai gravă, va avea totuşi o evoluţie asemănătoare celei precedente, dat fiind faptul  că statele acţionează astăzi mai agresiv, în acord cu gravitatea situaţiei? Privind în urmă, când H1N1 a apărut, oamenii au intrat în panică pentru că nu exista un vaccin și noua tulpină se răspândea rapid. Ca și în privinţa COVID-19, teama deriva din incertitudine: nu au existat terapii cu eficacitate dovedită şi nici  imunitate la începutul focarului. Şi totuşi, în decurs de câteva luni au apărut antivirale eficiente şi mai multe vaccinuri au fost disponibile în mai puţin de un an.  Inclusiv Institutul Cantacuzino a dezvoltat unul; vaccinul folosit în campania de vaccinare a românilor care a început în decembrie 2009. Nu e nejustificată încrederea că eforturile cercetătorilor angrenaţi în combaterea SARS CoV-2 vor da  roade într-un interval de timp comparabil cu ce s-a reuşit atunci. Unde se va  putea vorbi poate de o întârziere relativă va fi în România. Aici, dispariţia Institutului Cantacuzino schimbă lucrurile şi oamenii vor  fi supuşi unei perioade de aşteptare până ce va fi importat un vaccin.  

La data de 10 august 2010, la un an şi jumătate de la declanşare, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a proclamat sfârșitul pandemiei de gripă cu virus A(H1N1) și începutul perioadei post-pandemice. Gripa a circulat în două valuri (destui savanţi anticipează că se va întâmpla la fel cu COVID-19), iar până la apariţia vaccinului era deja în scădere. Şi perioada post-pandemică a fost caracterizată de cazuri de boală izolate, dar ele au fost localizate rapid în urma intervenției organizațiilor sanitare. Apoi, odată ce oamenii au avut mijloacele să combată virusul şi panica s-a risipit, amintirea pandemiei s-a şters, din nefericire, rapid.

Neîndoielnic, din punct de vedere ştiinţific, comparaţiile între cele două pandemii evidenţiază diferenţe importante. Există însă şi analize predictive privind COVID-19, bazate pe modelarea matematică a indicatorilor în comparaţie  cu cei ai gripei porcine. Una din aceste analize a fundamentat afirmaţia, încă o dată hazardată, a preşedintelui Trump că în  SUA se va ajunge probabil la 100.000 de cazuri de deces. Adevărul este că domnul Trump ar putea foarte bine să vorbească aiureli; astfel de prognoze în privinţa cifrelor sunt mai degrabă o loterie neagră. Nu ştim ce va fi. Dar asta nu înseamnă că nu poate fi evidenţiat un posibil tipar în care să se încadreze pandemia actuală şi el să semene destul de mult, în privinţa desfăşurării, cu precedentul. Nu în sensul că istoria se va repeta, ci, că cel mai probabil, viitorul imediat nu va devia foarte mult de la traseul său. Oricât de neliniştitoare sunt afirmaţiile că luăm parte la cea mai înfricoşătoare luptă dusă de omenire în ultimii zeci de ani, o încercare care va marca generaţiile noastre şi pe cele viitoare, realitatea ar putea fi mai puţin dramatică.  Având grijă de persoanele vulnerabile şi înzestrând sistemul medical, bătălia poate fi câştigată. Şi nu în tranşee, ci stând în faţa televizorului sau pe reţelele de socializare. Pentru imensa majoritate a oamenilor, pandemia se va vedea ca o paranteză de timp disconfortabilă, în contrast cu obiceiurile tihnite de dinainte şi după.

Poate chiar mai mult decât teama de boală, se manifestă spaima legată de implicaţiile economice ale crizei sanitare. Aici, comparaţiile cu pandemia de gripă porcină sunt chiar mai hazardate, deoarece aceasta s-a manifestat în plină criză economică globală. Şi totuşi, exemplul Mexicului din 2009 este încurajator. Gripa porcină a avut efecte devastatoare asupra economiei ţării sale de baştină, la fel cum COVID-19 are asupra economiei mondiale. Turismul Mexicului a fost pus la pământ şi PIB-ul ţării scădea cu 5,44 la sută. Ulterior însă, într-un singur an, pierderea a fost recuperată, creşterea medie anuală a economiei mexicane fiind de 3.2 la sută între 2010 şi 2015. Să notăm şi faptul că răspunsul guvernului mexican la dezastrul semănat de gripa porcină seamănă cu pachetele anunţate astăzi de guvernele occidentale pentru a atenua daunele economice, în principal măsuri fiscale, reduceri de impozite şi taxe, finanţarea afacerilor şi extinderea măsurilor de securitate socială. Dacă ar fi să apelăm la experienţa istorică oferită de Mexic, viitorul economic post pandemie nu mai apare atât de înspăimântător.

Dimpotrivă, putem intui  că ceea ce va urma crizei sanitare va fi o aplecare obsesivă către economie. S-a văzut cât de greu, cu întârzieri care au adus implicaţii medicale grave, statele lumii au consimţit să ia măsuri de combatere a pandemiei pentru că acestea prejudiciau mediul economic. După decenii de fetişizare a ratelor de profit, binele public s-a definit în aceste zile în alţi parametri decât cei economici. Viaţa a învins banul. Ar putea fi semnalul unei răsturnări ierarhice a valorilor: economia lăcomiei să piardă din însemnătate în favoarea responsabilizării sociale. Cel mai probabil însă momentul va fi irosit. Sub imboldul nevoii de redresare economică, progresele sociale vor fi mai degrabă ignorate decât încurajate. Un soi de trumpism economic mondial se va răspândi la scară largă.  În cele din urmă, e posibil să constatăm că această criză a avut un singur învingător: economismul.   

Postaţi un comentariu