Zilele culturale la 101 ani de la naşterea monahului şi scriitorului N.Steinhardt

Nicolae Steinhardt / Sursa foto: adevarul.ro

Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului găzduieşte Zilele culturale Nicolae Steinhardt – 101 ani de la naştere, eveniment care este însoţit şi de o tabără de pictură şi care a debutat marţi seara şi se încheie pe 29 iulie cu o expoziţie realizată de participanţi. Cu această ocazie Editura Polirom va lansa cel de al 15-lea volum din integrala operelor complete, iar Editura Eikon din Cluj-Napoca va lansa un volum de studii şi comunicări ‘Centenar – N.Steinhardt’.

Secretarul Fundaţiei N.Steinhardt, arhimandritul Macarie Motogna, a declarat pentru AGERPRES că evenimentul a ajuns la a 15-a ediţie, fiind găzduit până la sfârşitul lunii iulie de mănăstirile Rohiţa şi Rohia, locul de obşte al părintelui Nicolae.

‘La mănăstirea Rohia şi Rohiţa a debutat Tabăra de pictură ‘Monahul Nicolae de la Rohia’, la care participă pictori din toată Transilvania. În ultima zi a taberei, în 28 iulie, la mănăstirea Rohia se va săvârşi, după Sfânta Liturghie, parastasul de pomenire pentru părintele Nicolae’, a spus arhimandritul Macarie Motogna. Pe durata taberei se va întruni şi colectivul redacţional al integralei literare Nicolae Steinhardt cu directorul editorial al Editurii Polirom, pentru a lucra la următoarele volumele programate a fi tipărite în coeditare cu Editura Mănăstirii Rohia.

De asemenea, Mănăstirea Rohiţa va fi gazda mesei rotunde cu tema ‘N.Steinhardt – un destin paradoxal, de la sinagogă la mănăstire’.

Organizatorii au mai precizat că în 29 iulie la Catedrala Episcopală ‘Sfânta Treime’ din Baia Mare va avea loc vernisajul expoziţiei de icoane realizate în cadrul taberei de pictură şi lansarea volumului ‘Călătoria unui fiu risipitor. Eseu romanţat asupra izbânzii’, din cadrul integralei literare a fostului monah şi critic literar, iar Editura Eikon va lansa cartea ‘Centenar N.Steinhardt – Studii şi Comunicări’, volum în care sunt cuprinse materialele prezentate la simpozioanele dedicate monahului Nicolae din anul 2012 de la Academia Română, Baia Mare şi Bistriţa-Năsăud.

Distribuie:

Postaţi un comentariu