Rugăciune pentru Arhimandritul Serafim Man, la şase luni de la mutarea la Domnul

Slujba de pomenire s-a ţinut în Altarul de vară

Luni, 12 august, se împlinesc şase luni de când Arhimandritul Serafim Man s-a mutat la Domnul. Acesta a fost un apropiat al lui Nicolae Steihardt dar şi al preşedintelui României, Traian Băsescu, care l-a vizitat de nenumărate ori. Mai mult, părintele ar fi fost cel care i-a „profeţit” fostului primar al Capitalei că va deveni preşedinte.

În dimineaţa zilei de 12 februarie 2013, Arhimandritul Serafim Man, fost stareţ al mănăstirii Rohia (1973 -1984), duhovnic al sutelor de preoţi, monahi, monahii, al miilor de credincioşi şi al marelui cărturar, eseist şi convertit, Monahul Nicolae Delarohia, a trecut la Domnul. La împlinirea celor şase luni de la trecerea la Domnul, după sfânta Liturghie, pe altarul de vară a fost săvârşită slujba Parastasului de pomenire pentru cel ce a fost Părintele şi duhovnicul Serafim Man.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de soborul mănăstirii, împreună cu Pr. Prof. Univ. Dr. Alexandru Moraru şi pr. Conf. Dr. Dorel Man în prezenţa a câtorva sute de credincioşi şi a multor ucenici ai Parintelui Serafim Man. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de către Pr. Prof. Univ. Dr. Alexandru Moraru de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj – Napoca. După otpust, Arhim. Macarie Motogna a evocat personalitatea Părintelui Arhim. Serafim Man.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu