Copiii din Repedea au cerut ajutorul parlamentarilor

Elevii din Repedea au nevoie de încă un mijloc de transport

Senatorul liberal, Liviu Titus Paşca a făcut luni, 21 octombrie, o interpelare parlamentară care vizează rezolvarea problemelor grave cu care se confruntă 1.000 de elevi din comuna Repedea, judeţul Maramureş. Senatorul Paşca s-a adresat primului ministru Victor Ponta  şi ministrului Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie. Interpelarea a fost făcută ca urmare a unui memoriu înmânat senatorului de către primarul localităţii, Pavel Ţiudic.

„În comună există 900 de elevi şi 100 de preşcolari care îşi desfăşoară  activitatea educativă în Liceul Tehnologic Repedea la care nu s-au putut  finaliza lucrările de alimentare cu apă  în sum de 480.000 lei din cauza lipsei de fonduri. Cei 1.000 de copii sunt nevoiţi să înveţe într-o unitate în care nu există nici măcar apă!. Chiar dacă s-a reuşit construirea unui corp nou de clădire cu patru clase la Liceul Tehnologic, autoritatea locală nu şi-a permis achitarea datoriilor în sumă de 360.000 de lei reprezentând materiale de construcţii, centrală termică şi lucrări executate”, a subliniat senatorul.

„Un lucru şi mai grav persistă în această comună şi care pune în pericol siguranţa celor 1.000 de elevi. Din cauza stării de degradare şi a pericolului de prăbuşire, clădirea în care îşi desfăşoară activitatea şcoala Gimnazială nr. 2 a fost închisă încă din data de 16 august 2012 iar cei 190 de elevi de aici au fost mutaţi provizoriu la Liceul Tehnologic Repedea pentru a-şi putea continua cursurile. Aceşti elevi nu mai pot rezista, fără apă, înghesuiţi într-o clădire pentru că şcoala lor se poate dărâma oricând”, a mai adăugat liberalul.

Pentru transportul elevilor, Primăria Repedea dispune de două microbuze şcolare cu 15+1 locuri, unul fiind al primăriei iar unul primit prin transfer de la Primaria Ieud.  Numarul elevilor trasportaţi dimineaţa şi la prânz este de 200, necesitând câte patru curse în fiecare dimineată şi la prânz însumând câte 30 km pe zi. Poate părea incredibil, dar pentru efectuarea trasportului elevilor, microbuzele pornesc la ora 5.30 pentru asigurarea începerii cursurilor la ora 8.00. „S-ar impune ca primă urgenţă asigurarea încă unui microbuz şcolar de 24 locuri ”, a concluzionat Liviu Titus Paşca.

Distribuie:

Postaţi un comentariu